Home Sport Victorie ciudata a Petrolului in Banie

Victorie ciudata a Petrolului in Banie

DISTRIBUIŢI

Etapa cu numarul 19 a debutat cu surprize in lant. Daca esecul Stelei s-a consemnat intr-un joc anuntat de antecedente ca unul echilibrat, bombele au fost furnizate de partidele din Banie si din -Parcul cu platani-. Sa ne oprim mai intai la meciul de la Craiova, unde Petrolul a luat toate punctele intr-o intalnire in care gazdele erau mari favorite. Martorii oculari spun ca ele nu s-au omorat deloc cu firea, iar fanii oltenilor si-au huiduit favoritii, taxand astfel prestatia lui Frasineanu et comp. Acuzele de noncombat, venite din partea propriilor suporteri, ar putea sa duca la un nou episod al serialului deschis de cazul Ceahlaul-Dinamo. Ploiestenii sunt, deocamdata, mai linistiti, desi celelalte rezultate ale rundei nu au foat asa cum si-au dorit, cu exceptia acelui 0-1 din Regie. Tot la capitolul putin previzibil se poate inscrie si succesul argesenilor pe terenul din Cotroceni. Numai ca aici totul a fost pe bune, lupta pentru puncte fiind cu adevarat acerba. S-a jucat -aerisit- chiar de la inceput, Coman (*7) si Vladoiu (*9) fiind eliminati pentru lovirea adversarului. Bucurestenii au si punctat primii, insa pitestenii au jucat fara complexe si golurile pe care le-au marcat au cazut aproape firesc. Bancarii nu au mai avut forta in atac, Mitrovici, Sergiu Radu, Sabin Ilie sau M. Savu gasind cu greu brese spre poarta lui Blid. Mult mai limpede si eficace jocul oaspetilor, care au profitat si de ezitarile lui Vintila si au rasturnat situatia. Antrenorul Cosmin Olaroiu a caracterizat corect meciul: -Noi am jucat foarte prost, crispat, cu frica si nu am fost in stare sa ne impunem jocul. FC Arges a fost o echipa mai lucida, care a stiut sa profite de greselile noastre-. La aceasta partida au asistat, printre altii, antrenorul reprezentativei de fotbal a Romaniei, Anghel Iordanescu, Gica Hagi, Viorel Hizo si Cornel Dinu.

Cele trei meciuri programate sambata, in nocturna, au adus gazdelor un procentaj de 100%, ele cucerind punctele la scoruri ce le-au scutit de emotii. Suspect de usor felul in care si celalalt team prahovean, Astra, a trecut peste un Ceahlau blazat, dar, trebuie sa recunoastem, si decavat de accidentari si suspendari. In nota obisnuita, adica bun, jocul prestat de bacauani, care si-au asigurat victoria inca din prima jumatate a meciului cu Brasovul, Ardeleanu si Cursaru profitand de gafele lui Arcanu.

Duminica, multi se intrebau cum va reusi Hizo sa suplineasca absentele lui Stelea, Pancu si Schumacher. Ei bine, giulestenii au trecut prin mari emotii in Regie si au avut nevoie de un penalty (transformat de Iencsi) pentru a depasi modesta trupa a lui Andone. Prestatia lor a fost insa una modesta si nu a avut darul sa ne convinga ca teamul din Grant poate darama actuala ierarhie. Cu toate acestea runda le-a fost favorabila, pentru ca si Dinamo a calcat in strachini, nereusind decat o remiza in Stefan cel Mare. Dupa cum incepuse meciul, bucurestenii deschizand rapid scorul, nimic nu lasa sa se intrevada surpriza. Numai ca Otelul lui Lacatus a jucat pragmatic si ar fi putut sa plece chiar cu toate punctele.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.