Romanul Adrian Voinea s-a calificat in turul al treilea al turneului de Grand Slam Australian Open, dotat cu premii in valoare totala de 8,6 milioane de dolari. -Voinicul- l-a invins ieri, in turul secund, cu scorul de 6-2, 6-4, 6-7 (5/7), 2-6, 6-3, pe francezul Julien Boutter, cel care il eliminase in runda inaugurala pe brazilianul Gustavo Kuerten. Voinea si-a egalat, astfel, cea mai buna performanta obtinuta la Internationalele Australiei, turul al treilea, rezultat pe care il mai realizase la editia din anul 2000.
Voinea il va intalni in turul al treilea pe tenismanul american Taylor Dent, care a trecut, tot miercuri, cu scorul de 6-3, 6-4, 6-2, de suedezul Andreas Vinciguerra, cap de serie numarul 31. Pentru calificarea in aceasta faza a primului turneu de Grand Slam al anului, Voinea va primi un cec in valoare de 19.885 de dolari si 15 puncte in clasamentul ATP. Premiul pentru calificarea in optimile de finala este de 32.365 de dolari si 30 de puncte.
Celalalt tenisman roman prezent pe tabloul principal al turneului de la Melbourne, Andrei Pavel, il va intalni astazi, in turul al doilea, pe brazilianul Alexandre Simoni.
Perechea formata din jucatoarea romana Andreea Vanc si rusoaica Alina Jidkova a fost invinsa ieri, cu scorul de 6-4, 3-6, 8-6, in primul tur al competitiei de dublu feminin, de cuplul sloven Tina Krizan – Katarina Srebotnik, cap de serie numarul 9.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane