Antrenorul Arsene Wenger și clubul Arsenal Londra au bătut palma pentru reînnoirea contractului, care acum va expira la finalul sezonului 2016-2017. Informația a fost confirmată de gruaprea engleză: „Arsenal Holdings confirmă că managerul Arsene Wenger a semnat o nouă prelungire pe trei sezoane a contractului cu Arsenal Football Club, astfel că va rămâne la club până în 2017”.
Tehnicianuk în vârstă de 64 de ani este pe banca „tunarilor” din 1996, astfel că va ajunge la două decenii petrecute în același post. În acest sezon, Arsenal a câștigat Cupa Angliei și a obținut, pentru al 17-lea sezon consecutiv, calificarea în Liga Campionilor.