Wesley Lopes, brazilianul care a făcut istorie în tricoul lui FC Vaslui, devenind cel mai bun marcator străin din Liga 1 (61 goluri, în 113 partide), a semnat luni un contract valabil pe 1 an cu CSMS Iași, cu posibilitatea de prelungire pe încă un sezon.
Antrenorul Marius Lăcătuş debutează luni seara în Liga 1 cu echipa pe care a promovat-o pe prima scenă, CSMS Iaşi, adversară fiindu-i formaţia fostului său coleg de la echipa naţională şi de la Steaua, Gică Hagi.
Pe ultima sută de metri, Iaşiul a primit întăriri, luni obţinând semnătura atacantului brazilian Wesley Lopes, în opinia multora cel mai bun jucător străin care a evoluat vreodată în campionatul românesc. Atacantul de 33 de ani, care a jucat de-a lungul carierei pentru Penafiel, Alaves, Vitoria Guimaraes, Grasshoppers Zurich sau Paços Ferreira, a ajuns în România în 2009. A devenit în scurt timp jucătorul exponențial al celor de la FC Vaslui, un lider în teren, purtând banderola de căpitan, și un marcator înnăscut: 27 de goluri în 33 de partide disputate în Liga 1 în sezonul 2011/2012!
Deși a fost mereu în vizorul Stelei, după despărțirea de FC Vaslui, Wesley a ales să plece la Al Hilal, pentru care a evoluat în 2013, marcând 11 goluri în 10 meciuri. În 2014 a evoluat în prima ligă din Columbia, la Millonarios.