Antrenorul Cataniei, Walter Zenga, s-a certat cu un ziarist în timpul unei emisiuni de la postul RAI, urmând să fie amendat de conducerea clubului pentru această ieșire.
După meciul câștigat de Catania în fața lui AC Torino cu 3-2, Walter Zenga a intrat în direct la o emisiune a postului RAI, unde s-a contrat verbal cu jurnalistul Enrico Varriale. Administratorul delegat al clubului, Pietro Lo Monaco, a explicat că un astfel de comportament nu poate fi trecut cu vederea, astfel că fostul tehnician al Stelei și al lui Dinamo va primi o amendă.
"Zenga va fi amendat. Un astfel de comportament nu face deloc bine imaginii sale și celei a clubului. A fost un episod regretabil, care nu face onoare niciuneia dintre persoanele implicate. Îmi pare rău că tehnicianul nostru s-a lăsat dus de val într-un asemenea mod. Își face bine treaba de antrenor și nu trebuie să se mai lase dus în astfel de incidente", a avertizat Lo Monaco.
Voiau silenzio stampa
Acest incident putea să aibă urmări chiar mai grave de atât, oficialii clubului Catania hotărând imediat după respectiva emisiune ca toată echipa să intre în silenzio stampa, în semn de protest. În cele din urmă, s-a renunțat la această variantă, care ar fi pătat chiar mai mult imaginea clubului. "La cald, ne-am gândit și la posibilitatea să intrăm în silenzio stampa, dar ar fi nedrept să privăm mass-media să intre în contact cu staff-ul tehnic", a mai spus Pietro Lo Monaco.