Home Știință Cei mai haioși roboței dintr-o industrie de milioane de euro

Cei mai haioși roboței dintr-o industrie de milioane de euro

DISTRIBUIŢI

Definiția termenului "robot", conform DEX, este de "sistem automatizat care acționează pe baza unui program de lucru stabilit sau care reacționează la anumite influențe exterioare, dând impresia executării unor acțiuni omenești. În ziua de azi, roboții au devenit o adevărată pasiune pentru foarte mulți, iar de cele mai multe ori, acești roboți nu au îndeletniciri folositoare vieții de zi cu zi. Nu calcă haine, nu aspiră covorul și nu spală vase, dar pătrund în casele oamenilor într-un mod mult mai atractiv, acela de a crea bună dispoziție.

Deși par niște simple jucării, în spatele acestor roboț stau ani întregi de muncă asiduă, cercetători și o industrie de milioane de dolari. De foarte multe ori, acești roboței pot fi și foarte practici. Spre exemplu, dacă sunteți iubitori de câini, dar programul încărcat nu vă permite să întrețineți un patruped drăguț, cercetătorii japonezi au găsit o soluție pentru problema dumneavostră. În luna august, o renumită companie japoneză de jucării, va lansa un cățel robot care nu este doar foarte drăguț, dar răspunde la 13 comenzi, gen "șezi", "aport" și, chiar dacă sună ciudat, cățelul va și cânta, dacă stăpânul i-o va cere. Deși jucăria este destinată copiilor între 4 și 8 ani, oficialii companiei estimează că vor înregistra vânzări destinate și altui segment de piață. Prețul simpaticului gadget va fi 86 dolari.
Un alt roboțel care a făcut senzație, mai ales publicului de sex masculin, este Asahi. Imaginați-vă să aveți în confortul propriei case un barman în miniatură, care poate răci simultan șase cutii de bere și două halbe, iar la o comandă simplă, să toarne berea și să o servească repede.
Roboții de bucătarie sunt folosiți frecvent în ziua de astăzi de către gospodinele aflate mereu în criză de timp. Iată, că pe piață a apărut și un robot bucătar. HOAP-3, poate să ne scape de gătitul micului dejun. El învață să facă un nou tip de mâncare în circa 11 minute și, de exemplu, dacă este invățat să facă o omletă, va tăia brânza, șunca, va sparge și va bate ouăle, făcând și comentarii amuzante în acest timp.
Probabil cel mai trăznit robot, dar și cel mai comentat, este The Automatic Poker Dealer, o mașinărie în miniatură, adaptabilă unei mese de poker profesioniste, care amestecă, taie și împarte cărțile de joc fără probleme sau suspiciuni din partea jucătorilor. Numai că, cei care au avut ocazia să stea la o masă cu modernul robot, s-au plâns că acesta face zgomot mult prea mare când împarte cărțile, și nici nu este foarte rapid.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.