Compania Clonaid, afiliata sectei raelienilor, a publicat, pentru prima oara pe Internet, imagini din laboratoarele sale. In aceasta inregistrare video de patru minute si jumatate, care poate fi vazuta pe pagina electronica a companiei, presedinta Brigitte Boisselier manipuleaza echipamente si comenteaza ceea ce ea sustine ca sunt etapele procedurii de clonare umana. Asa cum era de asteptat, nu se specifica locatia laboratorului.
Potrivit unui genetician independent contactat de agentia franceza de presa AFP, in aceste imagini se pot identifica mai multe instrumente, printre care si un -micromanipulator conectat la un microscop binocular de disectie- si o -masina de fuziune celulara embrionara-. -Imaginile demonstreaza ca au echipamentul de baza pentru a face clonari, dar mai mult de atat nu se poate deduce-, a comentat Bill Muir, genetician la Universitatea din West Lafayette, care studiaza embrioni de soareci transgenici. -Este ca si cum ai arata imagini cu o masina de curse – nimic nu dovedeste ca stii sa o conduci-, a adaugat cercetatorul. Brigitte Boisselier a anuntat, fara a aduce dovezi, clonarea a trei bebelusi. Afirmatiile ei au fost intampinate cu scepticism de catre comunitatea stiintifica, unele voci declarand raspicat ca este un fals menit sa atraga publicitatea.
Clonaid a fost fondata de raelieni, secta condusa de fostul jurnalist francez Claude Vorilhon, alias Rael, care se prezinta drept profet si sustine ca omenirea a fost creata de catre extraterestri, prin clonare, cu 25.000 de ani in urma.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane 25.12.2024, 07:19:11