Un cutremur puternic are toate șansele să declanșeze un alt cutremur, la celălalt capăt al lumii, potrivit unui studiu științific. O echipă de geologi americani a studiat seismele cu magnitudinea peste 7 pe scara Richter survenite după 1990 și a remarcat că în 12 cazuri din 15, undele seismice au provocat cutremure mai mici de-a lungul faliilor de pe alte continente.
Această descoperire neașteptată ar putea permite, într-o zi, prevederea frecvenței și a intensității replicilor, a declarat unul dintre autori.
Cel mai recent cutremur puternic din China, cu o magnitudine de 8 grade pe scara Richter, nu a fost luat în calcul în acest studiu, publicat de revista britanică "Nature Geoscience".
"Se știa că undele pot călători la suprafața Pământului", a explicat Tom Parsons de la US Geological Survey (USGS), unul dintre autorii studiului.
Replici în lanț
În decembrie 2004, un cutremur foarte puternic în largul Sumatrei, Indonezia, a declanșat reacții seismice până în California, Alaska și la Ecuator. În general, aceste reacții au fost de magnitudine mică (între 3 și 5 pe scara Richter), dar nu există niciun motiv pentru care să fie excluse reacții chiar mai violente decât cutremurul care le-a declanșat. "Pot avea orice intensitate", spune Parson, care a identificat deja în primul sfert al secolului al XX-lea opt seisme "de o intensitate mai mare de 7, care au declanșat cutremure și mai violente".
Pentru a măsura reacțiile în lanț produse de un cutremur, Parson și echipa sa au studiat înregistrările seismografelor de la 500 de stații specializate din rețeaua mondială de supraveghere seismică.
"Marea necunoscută constă în replici și în ceea ce se petrece după un cutremur", spune cercetătorul, subliniind că există două ipoteze despre modul cum se înlănțuiesc seismele. În general, replicile se produc pe o rază de 100-200 de kilometri în jurul epicentrului primului cutremur, printr-un efect de ricoșeu asupra faliilor conectate în cadrul aceluiași sistem. Aceasta este declanșarea statică. Însă producerea cutremurelor majore la distanță foarte mare de primul nu se poate explica decât printr-un efect dinamic de propagare a undelor, potrivit cercetătorului american. Aceste unde călătoresc la suprafața Terrei fără a-și pierde intensitatea, chiar și pe distanțe considerabile.
"Putem studia replicile seismice și trage concluzii, dar trebuie să cunoaștem și proporția seismelor de origine dinamică, iar acestea au un efect foarte efemer", spune Parsons. "Odată ce au trecut undele, ele nu mai sunt resimțite și, de fapt, nu mai trebuie să ne facem griji din cauza lor", a conchis cercetătorul american.
