Un diplomat, ambasador în Irak și apoi în Algeria, va fi numit în funcția de coordonator al serviciilor de informații pe lângă președintele Franței, un post nou care va fi creat în vara aceasta, potrivit unor surse familiare cu acest dosar, relatează AFP. Bernard Bajolet, în vârstă de 59 de ani, ambasador al Franței în Algeria de la sfârșitul lui 2006 și în Irak între 2004 și 2006, se va instala la palatul prezidențial în cursul lunii iulie, potrivit aceleiași surse. În Irak, Bajolet a gestionat în două reprize o criză provocată de răpirea jurnaliștilor francezi, de fiecare dată cu un deznodământ fericit. Crearea postului a fost prevăzută în Cartea Albă privind apărarea și securitatea națională, care va fi publicată în iunie.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane