Nu-mi prea dau seama la ce folosesc dezvăluirile, curățate de mucegai abia acum în presă, în special în presa sportivă, despre cât de informatori ai Securității au fost anumiți fotbaliști celebri. Gheorghe Popescu, Rodion Cămătaru, Dinu… Alții au făcut-o mai cu aprindere, alții mai cu lehamite… De pe margine, spărgând semințe, Becali îndeamnă să se caute în raft, la litera „H“, fiindcă sigur va fi găsit și autorul Gică Hagi. În replică, academicianul Hagi (șeful academiei de fotbal care-i poartă numele) sugerează că mai bine s-ar insista la litera „B“, fiindcă cine zice ăla e… Toate astea ca să ne treacă vara fără plictiseală, sub povara gradelor Celsius.
Venind vorba de Hagi, prin anul 2000, Cristian Tudor Popescu a cutezat să scrie un pamflet în „Adevărul“, avându-l ca subiect pe academicianul Gică. Ce panaramă a ieșit și atunci! În căpșorul pleșuv al lui Popescu a sărit întreg poporul, în frunte cu numele mari ale gazetăriei, fiindcă pe Hagi n-aveai voie să-l critici, el fiind un monument în chiloți și jambiere.
S-a spus, la vremea aceea, despre cel ce conducea ziarul „Adevărul“, că e un „inadaptabil“. Deși C.T. Popescu nu-i nici pe departe marea mea simpatie, nici măcar mijlocia mea simpatie, aș putea spune că a primit cel mai frumos compliment pe care-l poate primi un viețuitor din România.
Firește, dacă s-ar afirma despre un cetățean al Elveției sau Austriei că-i inadaptabil, calificativul ar constitui un diagnostic grav. Un inadaptabil în Elveția, în Danemarca sau în Anglia merită condus la un cabinet de specialitate, unde să i se administreze tratament medicamentos intensiv pe bază de „Adaptol“. Însă, a fi inadaptabil în România, unde totu-i pe dos, e cea mai palpabilă dovadă că nu ți-ai pierdut mințile și demnitatea.
Cred că ăsta a fost marele noroc al României de după 1990: că populația ei a numărat, în afară de o mulțime uriașă de adaptabili, și câțiva inadaptabili de marcă. Ca să fim corecți, cred că țara noastră ar trebui, în timp, să se adapteze acestor inadaptabili, și nu viceversa.
Cât despre C.T. Popescu, pentru a fi corecți până la capăt, el e foarte adaptabil, numai că îi place s-o facă pe inadaptabilul.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane