Home Țara lui Mihuleac Am mâniat doi jurnaliști eolieni (de-ai lu’ Vîntu)

Am mâniat doi jurnaliști eolieni (de-ai lu’ Vîntu)

DISTRIBUIŢI

Dinspre uzina de presă eoliană (aparținându-i lu' Vîntu, adică) îmi parvine o ură masivă, pe motiv că, anul trecut, am pomenit public activitatea editorialistului Pavel Lucescu, cel știut din emisiuni televizate și din foaia de ziar.
Pe când era editorialist de provincie la "Ziarul de Iași", Lucescu s-a uns director de campanie a lui Constantin Simirad, candidat la alegerile din 2000, pentru al doilea mandat de primar al Iașului.
Simirad – lucios de la alifiile cu care este uns – avea trebuință, se înțelege, nu atât de arta de manipulator a lui Lucescu, cât de sprijinul discret al ziarului unde acesta lucra. Aruncând praf în ochii electoratului, cât timp și-a exercitat noile atribuțiuni, Lucescu s-a autosuspendat din funcția de editorialist al "Ziarului de Iași" (intitulat, pe atunci, "Monitorul de Iași"), reocupându-și postul imediat ce campania avea să se încheie victorios pentru mușteriul său.
Din poziția sa reocupată, Lucescu urma să scrie, în ziarul din 10 ianuarie 2001, la rubrica Laboratorul de analize, editorialul "Oare chiar a obosit Simirad?", unde prezenta imaginea primarului șicanat de PDSR aflat la guvernare. Se subînțelege câtă obiectivitate conținea scrierea; ca dovadă, după câteva luni, Simirad s-a înscris în… PDSR.
Ca o bunicuță care împletește ciorăpei, Lucescu a prins gustul de a împleti gazetăreala cu politica. La scrutinul din 2004, Simirad n-a mai candidat, fiind ambasador în Cuba. Dar editorialistul Lucescu s-a autosuspendat iar, pentru a-și încerca mâna ca șef de campanie a candidatului PNL la primăria Iașului, Relu Fenechiu. Alegerile au consemnat eșecul lui Fenechiu, care, la generalele de peste câteva luni, s-a consolat cu un post de deputat. Iar Lucescu a revenit la condei, după încă o aventură extraconjugală.
Se pune însă întrebarea dacă opiniile sale, scrise sau orale, mai pot avea "echidistanța" invocată de regretatul președinte al CNA, Ralu Filip. Faptul că Lucescu este jurnalist profesionist nu înseamnă musai că-i obiectiv, mai ales după ce a dansat ba pe piciorul stâng, ba pe cel drept.
Scriind toate astea, m-am ales și cu ura ziaristului eolian Lucescu, și cu cea a marii sale fane, ziarista eoliană Corlățean. Sper ca, până mă hotărăsc să intru în politică, să le treacă.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.