De câte ori văd bretonul obraznic al liberalului Crin, stau și mă întreb cum de nu l-a afectat deloc tragica sinucidere a soției sale, petrecută acum vreo patru ani. Mă așteptam ca această lovitură cumplită a soartei să-l facă mai înțelept, mai tăcut, mai îngăduitor, și să nu-l mai audă nimeni zicând, cu enormă proastă educație, despre adversarii săi politici, oricare ar fi aceștia, că sunt "politicieni de doi lei".
Serios? Dar tu de câți lei ești, măi matracucă în izmene liberale? Ah, tu nu ești politician de doi lei, ci de două milioane de euro, primite prin contabilitatea lu' jupân Dinu! Sau chiar politician de trei milioane de euro, căpătate de la nea Călin, prin ordonanță guvernamentală! Ce-ți poți trece tu în C.V, în afara faptului că ai făcut naveta ca profesor sătesc și că, alături de nenumărați alții de categoria ta, i-ai simțit de aproape parfumul rusesc al lui Patriciu?
După moartea tragică a soției sale, mă așteptam ca acest strălucit cântăreț pe struna parvenitismului să meargă mai des la pescuit în Tulcea sa dragă, fiindcă pescuitul calmează mai abitir ca o cămașă de forță. Mă așteptam, chiar, să-l văd pe bodyguardul cu gură mare al Peneleului retrăgându-se, măcar temporar, din lumea politicii, pentru că, nu-i așa, altele sunt mizele importante ale vieții. Să-l văd, poate, dedicându-se fostei profesii, predând istoria unor copii, apropiați de vârsta fetiței sale. Mă așteptam, eventual, să se înscrie la doctorat, cu o teză despre rolul mitocanului, în istoria postdecembristă a țării noastre.
În zadar ne răcim gura, cuvântând despre Crin și gura sa parșivă, care ba stupește otravă cu cifra octanică mare, procurată de la punctele de distribuție "Rompetrol", ba îi zâmbește galeș lui Tăricescu. Eu cred că, pentru insul ăsta omniprezent, sinuciderea soției a însemnat mai curând o mare ușurare, decât o durere adâncă, aici, în moalele sufletului.
Ce frumoasă este viața! Ca un Crin!
