Se-ntâmplă ca unii dintre noi, exasperați de asprimile vremurilor de azi, să ofteze din rărunchi, cătând cu privirea spre zăpezile de altădată: – Ei, de ce n-om fi avut și noi norocul de a ne naște în secolele de dinainte? Atunci era viață, frățioare: nu tu sida, nu tu cancer, nu tu viață la bloc, nu tu poluare… Nu ca acum, când aerul abia de mai respiră, de înăbușit ce este.
Când veți auzi glăsuind astfel de oameni, vă rog din suflet să-i suduiți foarte birjărește, din partea mea. Fiindcă secolele anterioare au fost cu mult mai proaste ca astea noi, iar ca argumente sunt războaiele de atunci, ciuma bubonică de atunci, tebeceul, păduchii și execuțiile publice – show-uri de mare atracție, ținute în piața centrală a orașului.
Dar nici chiar poluarea nu era mai palidă ca acum, ea pornind în cel mai pur sens fizic de la om. Vorbim azi de dușul matinal ca de cafeaua de dimineață, dar uităm că, pe la 1900, chiar și baia lunară era un lux și o excentricitate, igiena zilnică limitându-se la un pospai de spălare a mâinilor și a feței. Cât despre toaleta bucală, aceasta consta în rașchetarea limbii cu un fel de lamelă, care se ștergea apoi cu o cârpă, astfel încât ți-e și groază să ghicești ce gust o fi avut sărutul dintre doi îndrăgostiți de altădată.
În plus, același rând de haine era rulat și iarna, și vara, ba se mai și dormea în ele. Dar nici măcar femeile nu se întreceau cu igiena, astfel că, pe la 1870, un drumeț străin nota despre cochetele noastre femei că puneau mare preț pe modă, nu și pe săpun… Om binecrescut, drumețul, fiindcă evita cu eleganță să spună despre strămoașele noastre că duhneau de-a binelea.
N-or fi grozave din multe puncte de vedere vremurile de azi, dar sunt indiscutabil de preferat celor de ieri. Când o să vă vină pornirea de a le regreta, faceți ce fel de comparație doriți: socotiți, de pildă, în cât timp ați străbate cu căruța o banală sută de kilometri, care astăzi ne pare un simplu flecușteț…
