Am pus mâna pe o casetă muzicală, scoasă pe piață acum să tot fie 15 ani, poate și mai bine, intitulată „șlagăre comuniste“. Un titlu cam nedrept, deoarece șlagărele comuniste reunite acolo nu sunt cu totul comuniste, unele neavând altă vină decât că s-au suprapus involuntar peste acele vremuri, fiind însă lipsite de orice făråmiță de mesaj proletcultist, ca să mă exprim așa.
Cum am acasă un casetofon comunist încă verde, am reascultat cu plăcere „șlagărele comuniste“, insistând pe cele semnate și interpretate de frații Grigoriu, reuniți în atât de faimosul odinioară „Trio Grigoriu“. M-am delectat mai ales cu bijuteriile „Broscuța îndrăgostită“, „Cabana Trei Brazi“, „Macarale“… Mi-au uns inima cu miere de salcâm și mă trezesc și acuma fredonându-le și bucurându-mă de ele, fiindcă versurile acelor cântece am ajuns să le cunosc pe dinafară, de la excesul de fredonări.
De fapt, aici am vrut să ajung: la versurile acelor cântece. Citez, de pildă, începutul de la „Macarale“: „Zeci de blocuri râd în soare argintii,/ în zori de zi;/ Suie-agale, pe albastrele cărări,/ Macarale suie în zări“… Dar macaralele nu sunt ocupate doar cu clăditul blocurilor, ci se dedică și lucrărilor mai gingașe. Una dintre ele prinde de ceafă două inimi, așa cum pisica își prinde puii, le ridică în aer, făcându-le să se îmbine acrobatic, la maximă înălțime: „O macaraaaa, încetineeel,/ Mi-a adus un bilețel,/ îl prind iute și-l citesc:/ Spor la lucru și te iubesc!“. Unde-s macaralele și macaragiii de altădată?!
Minunată este și fabula muzicală „Broscuța îndrăgostită“. Broscuța cu numele de scenă Oac este indiscutabil „cea mai bună cântăreață-n lac“, asta și pentru că ea „cântă-n orice ton, fără microfon“. E și „vedetă mare de cinematograf“, calitate în care „zilnic dă pe foi de nufăr autograf“.
Păcatul ei este că vedetismele i s-au urcat la cap și a căpătat un comportament infatuat. Adăugând că broscuța Oac e topită după distinsul domn Brotac, „primul dirijor pe lac“, vă las să vă delectați singuri cu restul poveștii, căutând-o pe Youtube.
De ce am adus în vorbă aceste cântece? Fiindcă or fi ele comuniste, dar pe onoarea mea că mă mișcă mai mult decât lălăiturile astea din ziua de azi, compuse de oameni care posedă un fond de cuvinte de 200 de unități și un număr de neuroni mai modest decât al broscuței Oac. Din punctul de vedere muzical, jur cu mâna pe sfânta Constituție, rămân un nostalgic comunist.
