Bine că se mântuie campionatul europenesc de fotbal, că dacă mai dura un pic sigur mă asasinau comentatorii în direct, laolaltă cu ăia din tocșourile de după. Cred că dacă ar împrumuta, măcar din când în când, câte un almanah de la Andrei Gheorghe, comentatorii ar avea doar de câștigat și nu și-ar mai băga la cazne spectatorii. Ar afla astfel că nu se poate vorbi de "coregrafia tribunei", decât dacă eventual spectatorii dansează "damen-tango", fiindcă asta înseamnă coregrafie, "arta dansului", nicidecum arta pancartelor spânzurate prin tribună; ar afla că "degringoladă" înseamnă prăbușire, nicidecum derută, cum cred ei; ar afla în fine alte o mie de lucruri interesante, punând astfel bazele unei culturi personale onorabile.
Odinioară, pentru a comenta meciuri de fotbal, se apela la profesioniști ai condeiului, capabili să răspundă cu efort lingvistic transpirației jucătorilor din teren. Pe când acum, zadarnic asudă pe ecran Traian Ungureanu, că vine câte un comentator dur ca un fundaș, care ologește limba română de nu se vede.
Așa e Cartianu, jurnalist la prima generație cu pix, posesor al unui fond de cuvinte cuprinzând puțin peste 500 de bucăți mari și late. Deplângând neajunsul că Patriciu ori Vîntu nu-i virează fonduri lu' Gregoar să-și angajeze un logoped cu normă întreagă, am motive întemeiate să cred că singura lui legătură cu pixul e că-l folosește pentru a-și stinge mâncărimile din ureche. În ce privește pasiunea sa nemărginită pentru cărți, cu siguranță că le întrebuințează paginile febril în umblătoarea din sătucul oltenesc Dobriceni-Peștișani, de unde, din păcate pentru noi toți, provine. Am acasă un motănel birmanez, pe nume Motty, care se ascunde sub pat, ori de câte ori Cartianu se exprimă la tembelizor, dezarticulat și gutural ca o gorilă periferică. Să mă ierte gorila, n-am vrut să o jignesc!
Cu ocazia campionatului europenesc în curs de mântuire, am văzut, într-unul din cele două ziare sportive care se expun la plajă pe șezlongurile tarabelor noastre, cel mai incredibil pleonasm posibil, care afirma, într-un titlu lucitor, că Mirel Rădoi și-a "desfigurat fața".
Ce norocos a fost Mirel Rădoi că nu și-a desfigurat tibia, degetul mare de la picior sau fesa dreaptă!
