Fără supărare: înțelepciunea noastră populară nu e mereu înțeleaptă, ci neroadă, de multe ori. „Mai bine în satul tău fruntaș, decåt la oraș codaș“; „Bătaia e ruptă din rai“; „Apa nu-i bună nici în pantofi“ sunt trei mostre de imbecilitate, care apar bifate ca „înțelepciuni populare“.
Aceeași înțelepciune populară își spune cuvåntul nerod și prin comparații aiuristice, numindu-i, de pildă, pe oamenii nesimțiți „măgari“. Dimpotrivă, măgărușul e un exemplu demn de urmat: un animal blajin, corect și harnic. Nu întåmplător însuși bunul Iisus Christos i s-a suit în spinare. O nedreptate similară i se face boului, căruia simplul act de a rumega îi conferă o mină filozofică. Cumintele bou nu face caz fiindcă este castrat abuziv din frageda pruncie, renunțånd la măruntele plăceri lumești, doar pentru a da un mai mare randament în slujba omului. Doar acela care n-a privit adånc în ochii acestui animal destoinic poate compara un om prost cu un bou. Prin toate aceste comparații abuzive, imaginea animalelor este afectată, ceea ce tot maltratare se cheamă. Auzim, bunăoară, despre un ins că-i „rău ca un cåine“. Nimic mai nedrept, deoarece puține creaturi se pot lăuda cu devotamentul și noblețea sufletească a cåinelui. De-o manieră similară, sunt nedreptățite titularele din industria lactatelor și a confecțiilor: folositoarea capră și verișoara oaie. Dar nici animalele sălbatice n-au parte de-un tratament mai cumsecade. De exemplu, lupul a luat și el cunoștință de răutatea umană, altfel n-am spune despre cineva că-i „lacom ca un lup“. Mare neadevăr, pentru că lupii se mulțumesc mereu cu strictul necesar de pradă, spre deosebire de lupii cu două picioare și cu două apetituri, care cånd dau iama în vånat, nu mai rămån nici oasele.
Sau șarpele… Cum putem spune că o persoană malefică e „veninoasă ca un șarpe“, atåta vreme cåt veninul uman e mult mai otrăvitor? Veninul uman e de mii de ori mai letal, putåndu-se folosi cu succes deplin în industria farmaceutică, pentru fabricarea medicamentelor de succes.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane