Ca să n-o fac pe ermeticul, o să explic ce m-a dezgustat atât de tare în tribunele din „Stade de France“, de unde am urmărit Franța-România, de am hotărât să nu mai calc la vreun meci de fotbal de-al echipei naționale.
Am avut parte de un loc „privilegiat“, lângă rudele și prietenii fotbaliștilor, la care s-a adăugat obișnuita șăcălime a acestui sport. Dacă aș fi întins mâna mai tare, puteam să-l gâdil la coaste pe rapidistul Manea; dacă aș fi inspirat mai tare, puteam să simt mirosul de lapte proaspăt și de brânză al agricultorului Porumboiu. În scaunul din dreapta mea, tatăl unuia dintre fotbaliști, elegant și sobru, etala un ceas diamantin, mai scump ca toată agoniseala mea de-o viață.
Cât a durat meciul, aproape toată românimea din jur s-a manifestat conform faimei neamului nostru. Dacă vreun fotbalist francez îl faulta pe unul român, zeci de „futu-te-n cur de negru jegos!“ se solidarizau în atmosfera stadionului parizian. Organele sexuale erau invocate la fiecare fază de joc, de parcă o superproducție porno urma să se filmeze chiar acolo, în perfecțiunea gazonului. Chiar și domnul sobru și elegant din stânga mea, tatăl unuia dintre jucători, s-a decis la pauză să renunțe la sobrietate și eleganță, luând organele sexuale în gură, pentru a le plasa în momentele când fiul său nu era căutat cu pase și centrări: „Pasează, bă Rădoi, băga-te-aș în p… mă-tii!“, „Centrează, Cociș, băga-mi-aș p… în gura ta!“, „Florescule, ăsta nu e șut la poartă, futu-ți morții mă-tii de căcănar!“.
Să fim bine înțeleși: nu sunt deloc un pudic. Uneori, când îmi sare muștarul, mai fac și eu trimitere la aia a mă-sii. Dar, în public, mă controlez, fiindcă nimeni nu e dator să-mi suporte grosolăniile. Iar dacă eu mă controlez, am pretenția ca și ceilalți s-o facă.
S-or găsi unii să spună că așa e pe stadion. Poate pe stadioanele noastre, fiindcă publicul francez se manifesta civilizat. Or mai fi scăpat și ei câte una mai buruienoasă, DAR NU ASTA ERA NOTA LOR DOMINANTĂ. Pe când, la publicul nostru, nota dominantă asta era. Nevasta lui Rădoi, de exemplu, era venită împreună cu copilul. Oare ce se petrecea în sufletul ăluia mic, când auzea cum era înjurat tati?
În afara înjurăturilor sexuale, pe „Stade de France“, de un mare trafic s-au bucurat acelea religioase, gen „cristoșii mă-tii“, „biserica mă-tii“ sau „paștele mă-tii“. Aici, dezgustul meu a atins cote maxime.
Pe sufletul meu, chiar că nu știu ce soartă merită un popor care a făcut din Iisus Christos o înjurătură!
