Multă vreme m-au enervat acei părinți, nenumărați, care-și târâie după ei ca pe niște trene copilașii prin cârciumi, lăsându-i să chiuie ca tătarii și să improvizeze giumbușlucuri, printre picioare de mese și de meseni. Sunt micuți de-o fragedă bucălare, care strică fără milă relaxarea catifelată a publicului de crâșmă, manifestându-și pe cele mai înalte voci neastâmpărul, în timp ce tati și mami înjunghie friptane în sânge, sorb din butelci vinuri la fel de sângerii și adesea pregătesc atmosfera pentru a aduce pe lume alți scandalagii.
Totuși, de-un timp, de când m-am mai luminat și eu, mi-am zis că prezența plozilor în restaurante e un lucru normal, demn nu de oprobriul, ci de salutul nostru. Cinste lor, părinților care-și remorchează odraslele în crame și la terase, întrucât cârciuma a devenit principala instituție de formare a tineretului din țara noastră!
Doar la cârciumă, sub ocrotirea aromelor culinare și bahice, micuții noștri își pot forma un vocabular complet, din care să nu lipsească sarea și piperul înjurăturilor deocheate; doar aici, unde spiritul românesc își trage pe el trei rânduri de mujdei, se pot iniția copiii patriei în vraja înțeleaptă a bancurilor fără perdea. Doar în cadrul educațional al cârciumii, îngerașii cei mucoși își pot dezvolta aptitudinile pentru științele exacte, stabilind legătura matematică dintre cantitatea de riduri ale lui mami ori dintre gradul de buhăire a lui tati și numărul paharelor de vodcă și de coniac nimicite de cei doi, cot la cot.
Și, mai cu seamă, doar la cârciumă micuții deprind dezinvoltura de a se plimba cu șlițul descheiat, după pilda câte unui nene afumat, care revine de la budă uitând să-și tragă fermoarul. Dar câți oameni importanți ai planetei nu s-au plimbat în carieră cu șlițul descheiat, făcând din asta aproape o filozofie de viață? Președinții americani Kennedy și Clinton ori premierul italian Berlusconi sunt doar trei dintre exemplele internaționale, dar și noi i-am avut pe cei doi celebri Paulici: Everac și Păcurariu.
