Home Țara lui Mihuleac Hai, nea Puiu! Hai, Senatul!

Hai, nea Puiu! Hai, Senatul!

DISTRIBUIŢI

Când mă uitam, acum câțiva ani, la meciurile echipei naționale de fotbal, nu reușeam în ruptul capului să-mi explic gradul de general al antrenorului Iordănescu; grad căpătat după o logică bolnavă, ce confunda mingea cu mitraliera. De ce i s-a făcut cadou omului ăstuia o țoală militară, și încă una cu vipușcă? A apărat el țara de vreun cotropitor? Întrucât consider acest prim rang ofițeresc drept o gravă ofensă adusă militarilor ruginiți în marșuri, instrucție și disciplină, aștept ziua în care proprietarul o să-l returneze, cu scuzele de rigoare.
Totodată, continuându-mi studiul de caz, am constatat că nea generalu' e și un dansator de frenci-cancan ortodox, confundându-l pe Dumnezeu cu contabilul care-i ține socoata milioanelor sale de euro. Pe marginea terenului, înainte și în timpul meciului, omul sfărma rugăciunile între dinți, le mesteca și le făcea balonașe, pentru a le sparge ca pe ciungă, în final, cu un sunet leșinat. Între noi fie vorba: banca de rezerve a unei echipe de fotbal e și un loc potrivit pentru rugăciune…
După o vreme, ambițiilor sale umflându-li-se penajul, l-am privit stupefiat cum cu o jumătate de pupătoare mozolea icoanele, iar cu cealaltă jumătate ștampila harbujeii faciali ai lui Adrian Năstase. Măi frate, ce trecere abruptă! Dar așa-i intrarea în politică, nu se poate fără sacrificii.
Din aceste motive, mi-am zis că particip la un eveniment istoric atunci când, în sfârșit, copiind soarta statuilor sovietice de care era plină țara, și nea Puiu Iordănescu – simbol durabil al deșertului cerebral – ne-a făcut plăcerea de a se prăbuși.
Dar, de-un timp, nea Puiu și-a refăcut apariția, așezându-se într-un fotoliu de senator, de unde tocmai se ridicase unul care-și încheiase treburile. Mi-am zis că e ceva efemer, dar acum îl văd din nou anunțat pe listele de contractări ale senatului, alături de alți fotbaliști, tenismeni, actori și rapsozi.
Știți, n-are rost să mă ascund îndărătul vreunei metafore: tot mai des, mi-e rușine că trăiesc în țara asta.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.