Chiar și cei mai cuminți dintre omuleții care-și fac veacul prin politica românească au pe undeva – dacă nu la vedere, măcar prin cotloanele biografiei – mica lor lovitură, care i-a ajutat să-și bage la bidon carburantul de plecare, capitalul de început al carierei.
De pildă, unul din fixurile senatorului pedelist Dumitru Oprea, pe când era rectorul Universității „Al. I. Cuza“ din Iași, a fost să-l angajeze pe Sabin Bălașa pentru a zugrăvi niște pereți din interiorul instituției pe care, cu aleasă tehnică, o pilota. Cu mica dar zglobia sa charismă, n-a fost un efort să treacă devizul zugrăvelii prin senatul universității, care, într-un efect de hipnoză vecin cu stupizenia, l-a parafat. A parafat inclusiv onorariul cuvenit maestrului, cifrat la aproximativ (îi rog pe cei cu analizele medicale șubrede să se abțină de la citit!) 200.000 de euro!
200.000 de euro drepturi de autor în România, două sute de mii de euro!!! Cam la cât se ridica zidirea unui cămin – cu dușuri, bude și termopane la camere – mult mai util studenților decât niște picturi de perete semnate de Bălașa. Picturi de-o artă îndoielnică, din care cam fiecare înțelege ce vrea, și nimeni nu înțelege nimic. Picturi din care – am o mică bănuială – nici maestrul care le-a scornit din bidinea nu ar fi priceput mare lucru, dacă și-ar fi pierdut vremea contemplându-le.
Dar să nu cădem în aprecieri ce țin de resortul criticii plastice. Cert e că marea, epocala lucrare a fost mântuită de maestrul Bălașa împreună cu feciorii săi în doar câteva zile, restul timpului petrecut de el la Iași fiind dedicat numărării celor 200.000 din sacul cu bani pe care l-a înșfăcat.
În punctul ăsta, permiteți-mi să intervin și eu cu micul meu bisturiu. Oricât de aerian ai fi, oricât de desprins de partea materială a vieții, tot sună a brașoave povestea asta cu 200.000 de euro. Conform tipicului știut, probabil că o persoană de legătură i-a zis pe șest artistului: „maestre, fii băiat deștept, ia și matale acolo un 50.000, dar semnează pentru 200.000, ca să fie tătă lumea mulțămită!“
Și lumea a fost tătă mulțumită și probabil mai este și acum, mai puțin maestrul Bălașa, care a demisionat din cele lumești.
