Fericirea mea s-a mântuit cu doi ani în urmă, când n-am avut ce face și mi-am cumpărat tembelizor. Tembelizorul nu numai că-mi halește timpul, dar își bagă dinții adânc și în nervii mei. Parcă-i un făcut: ca un fumător care se trezește nu-știu-cum cu țigara în gură, mă trezesc și eu cu telecomanda în mână. Iau la păduchit posturile, mă opresc la unul, mă uit, mă enervez și închid. După cinci minute, reiau ciclul.
Într-una din sâmbetele trecute, dau de televiziunea omului ăluia miraculos, care acu' pare în vârstă de 60 de ani, pentru ca un minut mai încolo să pară de 15. Dan Diaconescu. Precum vodă se-nconjura de-un sfat domnesc, așa avea și Dan un anturaj de-o mare pestrițenie, format din domni și doamne, inclusiv o pupăză, pe care-o strângea până la explozie sutienul. Și cum stăteau ei așa, vorbeau discuții ba despre sinistrați, ba despre copiii dispăruți, violați și tranșați, dându-și cu părerea cam ca proasta în târg.
Vorbeau ei discuții despre sinistrați și evacuați, interveneau cu telefonul la autorități, dar deodată rămâneau cu vorba suspendată, fiindcă în studio ateriza o mireasă. Mireasa venea direct de la nuntă – furată, cică -, iar grupul de comando trata telefonic în direct cu mirele, cerându-i whisky, ca să-și vadă înapoi consoarta, pe care nici n-a apucat să se depună praful.
Buuun! Pleca mireasa, nu înainte de a fi întrebată ce crede de soarta Elodiei, apoi sporovăiala revenea la tranșați, violați, evacuați și alți sinistrați. Moment în care apărea altă mireasă, care de ce să nu se lase și ea puțin răpită televizat. Apoi, altă și altă mireasă, toate răpite, filmate și înapoiate contra whisky, de unde se vede că whisky-ul e moneda noastră națională.
N-am mai văzut atâtea mirese într-un timp atât de scurt, motiv pentru care m-am ales cu un coșmar de-mi duduia creierul. Dimineața, când visam a 253-a mireasă, care avea părul cărunt și chipul adolescentin-băbăciunos al lui Diaconescu, m-am trezit lac de sudoare.
Și-n timp ce-mi vâram scăfârlia sub gheață, am știut ce înseamnă OTV: "Oligofrenia TV".
