Oamenii politici români se implică deseori în futbol, putând fi zăriți ori la loc de cinste în tribune, ori mișunând în delegațiile oficiale ale echipelor, când au loc deplasări la meciuri internaționale. Indiscutabil, ceea ce ei urmăresc este să se acopere cu o parte din lumina reflectoarelor destinată sportivilor, dar, efect neașteptat, fără să capete de veste, au început să semene comportamental cu jucătorii. Nestatornicia lor, bunăoară, e aceeași cu a fotbaliștilor: azi joacă în tricoul unei echipe, mâine sar pârleazul la rivalele de moarte.
Este o mare enigmă cum de impresarii versați au rămas pe dinafara fenomenului, fiindcă alde Becali brothers și-ar fi putut trage comisioane supraetajate de pe piața transferurilor de politicieni. Mai cu seamă că, în plus față de fotbaliști, jucătorii politici prezintă un avantaj copleșitor: ei nu sunt doar dreptaci ori stângaci, putând juca la fel de bine și pe extrema stângă, și pe cea dreaptă. Apar trei pesediști, doi pedeliști, patru peneliști și cinci peremiști liberi de contract? Cu o simplă pocnitură din degete, le găsești echipe, ceea ce face ca tu, impresarul, să încasezi comisioane care, prin nivelul lor, depășesc Prutul și Dunărea.
Un nestatornic bătrân e Constantin Simirad, fost primar al Iașului, acum șef al județului cu același nume. Omul a început-o în echipa Partidului Alianței Civice, condus de Nicolae Manolescu. Curând, s-a dat lovit din PAC și a înființat Partidul Moldovenilor, pe care – șutând ba cu piciorul drept, ba cu cel stâng – l-a lipit și de Convenția Democratică, și de PSD.
Cotoi bătrân, PSD, ca să câștige la masa verde primăria Iașului pe care zadarnic se chinuia să și-o adjudece prin vot, l-a trimis pe nea Costică ambasador în Cuba, acolo unde ananasul e ananas, romul rom, iar sânul mulatrelor nu este umplut cu amăgiri de silicon. Ce nevoie avea România de o ambasadă în țara sonatului Fidel, asta doar PSD ne poate explica, dacă are timp. Cert este că prin acest tertip a ajuns Gheorghe Nichita primar.
Tocmai când Simirad se pregătea să se care la depou, numai ce mi ți-l resuscitează prezidentul țării. Da, același om, care l-a smuls marinărește de la țâța sinecurii cubaneze, îl trage apoi în PDL și-l mai și cară prin delegațiile oficiale externe.
Acuma, adulți fiind, putem înțelege că fiecare partid, care are niște necesități prin Moldova, poate apela la serviciile unei curve bătrâne. Dar, în acest caz, compromisul este stânjenitor.
