Home Țara lui Mihuleac Păgubosul libido al oligofrenilor

Păgubosul libido al oligofrenilor

DISTRIBUIŢI

Stăteam, într-una din serile astea, la palavre cu un jurnalist din Danemarca. La un moment dat, cârmind discuția spre puzderia românească de cerșetori, unii ținând un copil sau doi prinși de poală, confratele meu mi-a povestit despre îngrijorarea din țara lui asupra fenomenului, existent și la ei. De exemplu, Helmut Niborg, profesor eminent de psihologie al Universității din Aarhus, crede că „societatea daneză ar deveni mai bună dacă persoanele cu un coeficient scăzut de inteligență ar fi convinse să nu se mai reproducă“. Matematica spunând că 10-20 la sută dintre danezi nu-s capabili să-și întrețină copiii, profesorul Niborg crede că acestora le-ar trebui retras permisul de reproducere, din cauza depășirii planului la însămânțări. Societatea daneză a rămas să rumege opinia somității universitare, urmând să hotărască ce și cum. E drept, unii ar putea obiecta că se știrbește un drept cetățenesc fundamental, dar dacă oamenii cu un coeficient normal de inteligență îi întrețin pe ceilalți din impozitele lor, poate că e cazul să și gândească, și hotărască în locul acestora. Apoi a fost rândul meu să-i povestesc oaspetelui despre psihiatrul Constantin Barabolschi, medic la binecunoscutul spital „Socola“, care a stârnit un uragan monstru în societatea noastră, acum câțiva ani, când a cerut ca oligofrenii să fie sterilizați. Interesant e că și specialistul român avea argumente: dacă omul realist cugetă adânc înainte de a procrea, cel îngust se împerechează când îi vine pofta, iar pofta îi vine des. Dacă de aici reies cumva copii, pe omul îngust îl doare la bască, apărându-se că asta a fost vrerea Domnului. Iar dacă n-o mai scoate la capăt cu întreținerea roadelor iubirii sale oligofrene, le vâră simplu într-un plic și le expediază la stat, să le crească statul, că d-aia-i stat.
Ce treabă încurcată! Deoarece statul îi întreține din banii noștri, palid zornăitori, putem spune că și noi suntem niște oligofreni. Dar asta cetățeanului danez nu i-am mai spus-o, mulțumindu-mă să trag un oftat adânc, adânc de tot.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.