Dom' Cornel Penescu – om greu, care-nvârtea fără preget județul Argeș după deget – laolaltă cu starostele arbitrajului românesc, numitul Constantin, au intrat nițel în peștera aceea înspăimântătoare, unde rolul de a-ți masa corpul îl au puricii și păduchii. Undeva, în smoala perfectă a arestului, acești doi inși de elită nu-și află somnul, deși e trecut binișor de miezul nopții. Un coleg de celulă sforăie de zbârnâie zăbrelele, altul oftează prin desișul somnului… Din colțul opus, se aude un strop înfundat de rugăciune, transformat într-o suduitură de peluză…
De ce ne aflăm în acest loc oribil, în loc să iscălim cu dreapta autografe și cu stânga să ne mângâiem banii? se întreabă în duet Penescu și barosanul arbitrajului. La urma urmei, ce crimă am săvârșit? Am făcut ceea ce fac aproape toți românii practici. Am aranjat niște meciuri, așa cum se aranjează meciurile pe la noi.
Am dat mită, am primit mită. Am dat mită (ce cuvânt vulgar!), așa cum dau candidații la Camera Deputaților și la Senat, pentru a intra în parlament ca în brânză. Am primit "dreptul" (parcă sună mai civilizat!), așa cum primesc avocații înstăriți de la cei tineri, ca să le ofere un post de stagiar la cabinetul lor. Am dat dreptul, așa cum îi dai chirurgului, ca să ai garanția că ieși viu de sub bisturiu. Am primit "plicul", așa cum primesc procurorii, ca să îngroape dosarele.
Au dat și au luat, ca în sistemul bielă-manivelă, pentru ca mecanismul să funcționeze. Se face, pentru atâta lucru, să-l jumulești de pene pe dom' Penescu, făcând din el un "escu" oarecare? Păi, dacă lucrurile ar continua pe linia asta, ar însemna să depopulăm țara.
Dom' Penescu, obișnuit să lucreze doar cu gentlemenii, constată acum în ce țară bădărănească trăim. Și-a închipuit el vreodată că va sta la răcoare, doar pentru că niște oameni lipsiți de educație au tras cu urechea, prin gaura telefonului, la convorbirile sale particulare? Nu-s astea apucături incalificabile?
