Pe timpul hazului comunist, la mare preț erau bancurile cu milițieni, inși care purtau o aură de încuiați rari; dar azi, deși au dispărut atât bancurile cu milițieni cât și milițienii înșiși, urmașii de drept ai acestora, polițiștii, flutură mai departe flamura glorioasă a actelor absurde. Da, polițiștii nu-s încă subiect de bancuri, dar asta e doar o chestiune de timp.
De pildă, toți cetățenii României ar dori să creadă în eforturile poliției rutiere de a mai rări numărul doliilor de pe șoselele patriei. Cei mai mulți dintre noi tremură ca vergile când se nimeresc într-un vehicul în mișcare, și ar vrea să spere în campaniile menite să le bage șoferilor iresponsabili mințile în cap. Ar vrea să spere, dar factorii de resort nu îi lasă.
Pentru că, de exemplu, cum să crezi că vitezomanii vor fi prinși vreodată cu viteza-n sac și, drept urmare, aspru pedepsiți spre a-i lecui, când legea încurajează folosirea detectoarelor de radar, care le permit inconștienților s-o lase mai moale numai când se află în preajma echipajelor de poliție, pentru ca imediat s-o ardă iar la pedală cu 200 la oră?
Dar asta nu-i totul, fiindcă zi de zi, poliția rutieră face publică – prin intermediul anunțurilor scoase la uscat ca rufele pe sârmele din mass-media – amplasarea aparatelor radar, de-a lungul șoselelor și străzilor din țară. Dimineață de dimineață, spicherii radiourilor, paginile ziarelor și manșetele televiziunilor avertizează: stimați șoferi, băgați de seamă că vă puteți întâlni cu aparatele radar la kilometrii cutare și cutare de pe Drumul Național numărul cutare, așa că încetiniți când vă apropiați de dânsele, ca apoi să s-o pișcați iar cu mare gonetă.
Domnilor colonei, maiori și ce-oți mai fi, permiteți-mi să raportez: nici dacă v-ați fi scărpinat o lună în cap sau în altă parte a corpului cu care gândiți, nu puteați găsi o modalitate mai infantilă de a vă fura singuri căciula! Atâta am avut de raportat, să trăiți! Să trăiți, asta în caz că nu dă peste dumneavoastră o mașină care tocmai a ieșit din raza radarului.
