Home Țara lui Mihuleac Porcul domnului deputat este fin la șorici?

Porcul domnului deputat este fin la șorici?

DISTRIBUIŢI

Marele sărbătorit al perioadei imediat următoare este M. S. Porcul. El este vedeta sfârșitului de an, el e superstarul, el își umilește toți concurenții la celebritate. El va împărți curând autografe, înmuindu-și generos condeiul în propriul sânge; pe el, paparații îl vor imortaliza în ziare și emisiuni televizate, ca-ntr-un fel de concursuri de miss și mister, destinate celor mai chipeșe scroafe și celor mai bine clădiți și expresivi vieri.
Pe el, îl vor imortaliza în toate pozițiile, ce-i drept, uneori cu un cuțit la beregată sau în calitate de leș cald încă, așa cum am văzut anul trecut într-un ziar sportiv, unde niște fotbaliști pozau cu mâinile mânjite de sânge. Până și artiștii se dedică, în această perioadă, "erosului gurmand porcin", și-mi amintesc că pe însuși actorul Mircea Diaconu l-am văzut, în anii trecuți, prin ziare, lângă porcul proaspăt căsăpit, de m-am întrebat câte duble o fi tras, pentru ca imaginea să iasă ca lumea. Ah, da, și-ar mai fi Liiceanu, care în ultimul număr al revistei "Esquire" povestește, salivând grețos, cum și-a făcut un crez din a băga în fizicul său puhav cele mai diverse "porcării, cum sunt numite în Muntenia". Fără supărare, dar n-aș vrea să folosesc toaleta, imediat după Liiceanu.
Și să nu uităm stereotipele interviuri pre-crăciuniste, luate parlamentarilor, primarilor, fotbaliștilor și altor somități, interviuri unde invariabil interesul virează spre porcul internat în cotețul celui luat la întrebări. Se simte bine râmătorul domnului deputat, acum, la ceas de cumpănă? Are toate analizele medicale în regulă? Cât cântărește dimineața, pe stomacul gol? Face sport, ca să asigure un aport simțitor de capital mușchiulos, ori e sedentar ca stăpânul? Guiță adânc și plin de sevă, de parcă ar fi la microfonul parlamentului? Este fin la șorici, sau e ca Marko Bela?
Toate acestea întrebări preocupă în cel mai înalt grad națiunea. Fiindcă, deși toți porcii sunt importanți, cei aparținând vedetelor sunt de două ori mai răsfățați și mai mediatizați. Ce să-i faci, au și porcii ierarhia lor socială!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.