Franța – România a însemnat pentru mine primul și totodată ultimul meci interțări de fotbal la care am asistat vreodată din tribune. Biletul mi l-a plătit un bun prieten, dar oricum, să dai o sută de euro pe așa ceva rămâne o extravaganță pentru un ins scurt la lovele ca mine. Cu banii ăștia, puteam merge și la concertul lui „Deep Purple“, și la cel al lui „Status Quo“, ambele grupuri de legendă fiind anunțate în zona franco-belgiană.
Dar ca experiență, merge. Am privit la meci cu ochii mari cât două mingi, dar simultan am acordat atenție și băncilor de rezerve, străjuite de cei doi antrenori principali. La gazde, un ins zgârcit la gesturi, cu o prezență fizică remarcabilă, care sugea misterios sucul unei acadele. De cealaltă parte, un altul, mișcând din mâini ca un posedat, de parcă vreun poznaș l-ar fi conectat din când în când la o rețea de înaltă tensiune, îmbrăcat cu niște pantaloni care-i transformau picioarele într-o boltă pe unde mașina mea preferată – „Mini Cooper“ – ar fi putut lejer trece.
Când discută despre munca lor, cei mai mulți antrenori de fotbal par mai importanți decât proiectanții navelor spațiale. Capetele lor plesnesc de calcule inaccesibile minților noastre bâhlite; de aceea, au nevoie de timp, mult timp, pentru a-și duce la bun sfârșit „proiectele“. Pe lângă ei, Einstein pare un frecător de mentă, a cărui singură ocupație a fost să admire stelele și luna.
Așa e și Răzvan, acest domn Goe al sportului românesc. Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam’ mare Mircea Sandu, mamițica Mircea Lucescu și tanti Mița Ionuț Lupescu au promis tânărului Goe să-l lungească la contract și simbrie. O tiflă perfectă pentru un neam osândit la tăierea lefii cu un sfert, plus TVA. Totuși, un lucru normal într-un loc unde slujirea și slăvirea incompetenței vor fi curând trecute în textul imnului de stat. Dă-i înainte, Răzvăneluțule, are cine să te pupe în cur!
În somptuosul hol al hotelului „Renaissace“ din Paris, unde a fost cazată echipa românească, l-am remarcat și pe unul dintre miniștrii cabinetului Boc. Stătea omul la o vrăjeală relaxată, fiindcă în țară terminase toată treaba.
