Integrarea europeană a adus țărișoarei noastre decăderi la care nimeni nu se aștepta. Una dintre ele este a whisky-ului, până mai ieri băutura care se bucura de cea mai mare stimă, în grila noastră alcoolizată de valori. Nu oricine își permitea să se răsfețe cu această grozavă licoare adusă de prin codrii scoțieni, astfel că puținii consumatori permanenți se puteau constitui într-un club elitist. Dar și consumatorii ocazionali erau niște personalități, chiar dacă duceau paharul la gură când și când. Ca în multe alte cazuri, prețul dicta diferența. Cine bea whisky, acela se înălța ca un zepelin atât în ochii săi, cât și ai opiniei publice.
Țin minte, acum două decenii, când un miliardar m-a chemat la el, să-mi propună o prestare de activitate în folosul său, cu o remunerație mulțumitoare pentru mine. Cât timp am discutat condițiile contractului, el s-a adăpat sistematic dintr-un „Jack Daniel’s“, mie postându-mi în față o sticloanță nu foarte îndepărtată de tescovina învelită în ziar. N-am strâmbat din nas: asta era diferența socială dintre noi, și ea trebuia respectată, ca o regulă de prioritate în circulație. La fiecare sorbitură, miliardarul plescăia de plăcere, dar nu plescăia oricum, ci cu un ușor accent scoțian. De fapt, și era îmbrăcat într-un halat de casă în carouri, asemănător unui kilt scoțian, care îi lăsa varicele la îndemâna admirației mele.
Astăzi însă, integrarea continentală ștergând grelele taxe la băuturile de import, whisky-ul a fost dat și el jos de pe înalta sa cracă. Până mai ieri, arar găseai în raft o sticlă accesibilă; iar acum te-mpiedici în magazine de „Teacher’s“ ori de „Ballantine’s“, la preț de 40-50 lei. Ce s-o mai lungim: whisky-ul e o băutură oarecare, iar dacă ai nevoie de o pilă undeva și te prezinți cu „Johnnie Walker“ în rol de unguent, riști să compromiți totul și să pleci cu coada între picioare. Mai mult spor poți avea cu țuica noastră tradițională, din prună ardelenească, din pară sau măr.
Când următorul miliardar mă va chema – cât de curând, sper – la niște negocieri, fac prinsoare că se va servi în fața mea dintr-o sticlă de țuică maramureșeană de prune, iar mie îmi va lăsa la îndemână una obișnuită, de whisky scoțian.
Asta va fi diferența socială dintre noi. Noua diferență socială.
