Consider că politica românească primește o dureroasă lovitură prin faptul că actorul-politician (pleonasm?) Mihai Mălaimare se abține de la un nou mandat parlamentar și nu mai candidează. E drept, omul s-a ales nu demult cu un fotoliu ergonomic în Consiliul Național al Audiovizualului, dar consolarea e insignifiantă, pentru că-i mare plictiseală într-un organism unde cea mai interesantă activitate e să-i cărăbănești în prostie amenzi postului OTV (Oligofrenia TV).
Mălaimare! Am cald în memorie un spectacol stradal, susținut de Teatrul mălaimărean "Masca", unde se evocau, cu mult har, Bucureștii din vremea lui Cristian Vasile. Am rămas două ore mască, admirând pantomima actorilor vopsiți, la piele și la port, cu o patină ce-i făcea asemănători statuilor. În șoaptă fie vorba: avantajul pantomimei este imens, fiindcă fiecare înțelege ce vrea și, de obicei, nimeni nu înțelege nimic. Poate de aceea, cel mai uzual dialog de la finele unui astfel de spectacol este:
– Ți-a plăcut?
– Da, dar trebuie să-l mai văd o dată, ca să-l înțeleg sută la sută.
Meritul lui Mălaimare în politică e imens, fiindcă omul a confirmat, cu talentul său imens, că doctrina PSD poate fi schimbată dintr-o dată cu aia – contrară, cum zice teoria – de la PNL, ca și cum ai schimba o haină demodată cu una trendy.
Așadar, s-a prăpădit Mălaiul pentru politică! El cu gura lui susține că nu-și mai primenește mandatul, deoarece de-acu' încolo poftește să se dedice Thaliei, muzei teatrului, care l-a încălzit necontenit în sutienul ei și i-a mai dat și un nume greu în cultura românească.
Păi, tocmai de aia mă declar total dezamăgit. Fiindcă un teatru mai de calitate ca în parlament, eu nu cred că se mai joacă pe vreo scenă din România. Iar în privința asta, Mălaiul nu știe ce pierde, rămânând cu pantomima lui încifrată, din care fiecare înțelege ce vrea și, de obicei, nimeni nu înțelege nimic.
