La ora asta, este clar că principala linie de producție a accidentelor rutiere îl reprezintă microbuzele care fac legătura între localități. În ciuda acestei realități, este departe de mine ideea că doar șoferii teribiliști și slab pregătiți sunt vinovați de tragediile ce se petrec. O bună parte din vină o are și poliția rutieră, care, legată prin tot felul de mișmașuri de acești transportatori, se cam face că plouă când e vorba să le potolească elanul contravențional.
De pildă, am mers de mai multe ori în astfel de mașini burdușite de călători, umplute cu mult peste gradul lor legal de ocupare.
Din cauza supraaglomerației, atmosfera devenea iute irespirabilă, fiecare schimbare de viteză lipind pasagerii unii de alții, în virtutea unor nedorite acte de tandrețe.
În zadar protestau pasagerii întregi la cap, deloc amatori să ajungă vedete în ambulanțele care cară victime la spital.
Invariabil, șoferii nici nu se sinchiseau de critici: ei apăsau cu ciudă pedala de accelerație, făcând microbuzele să zburde pe șoselele străjuite de cruci vorbitoare despre tragediile rutiere anterioare. Odată, circulând eu în astfel de condițiuni spre Suceava, am sunat chiar la „112- apeluri de urgență“, primind asigurări că șoferul bătut în cap va fi oprit în trafic și sancționat fără milă, pentru a se preîntâmpina o tragedie. Aiurea! Nu mai puțin de patru echipaje de poliție, care puricau traficul de pe traseu, am întâlnit în cale, fără ca vreunul să-l deranjeze pe șoferul nostru.
Mai mult, câțiva agenți l-au și salutat complice, semn că între ei se perfectase o prietenie mai durabilă decât relația searbădă dintre polițist și conducător auto.
Așteptați-vă așadar ca accidentele astea să se înmulțească mai frenetic, până când ne vom obișnui cu ele, cum s-au obișnuit japonezii cu cutremurele. Aproape că-ți vine să tragi concluzia că șoferii și polițiștii au contracte ferme cu posturile de televiziune, pentru a le asigura subiecte sângeroase de mare rating pentru buletinele de știri.
