Home Țara lui Mihuleac „Teroriștii” lui Iliescu, „specialiștii” lui Constantinescu și alte personaje de basm

„Teroriștii” lui Iliescu, „specialiștii” lui Constantinescu și alte personaje de basm

DISTRIBUIŢI

Cât timp mi-a durat pruncia, nu am reușit să înghit nicio iotă din basmele pe care mi le îndrugau bunicii, înțeleși probabil cu tovarășa educatoare. Poveștile cu zmei blindați, feți-frumoși cu paloșe însângerate, zâne și prințese născute gata epilate, la care se adăugau împărați divers colorați, îmi provocau teamă, repulsie și, peste toate, neîncredere. Nici în basme nu se poate să existe așa ceva, îmi ziceam în sine-mi. Odată, i-am cerut doamnei educatoare să aducă dovezi – niște fotografii cu împăratul Verde și împăratul Roșu, să ne convingem cu toții cât sunt de verzi și de roșii – dar ea, săraca, s-a înroșit și mi-a cerut să nu fiu obraznic.
Există însă și basme mai credibile decât alea cu zmei, zâne epilate, feți plini de testosteron și împărați multicolori. Se știe că un fost domn educator al neamului, cu mult har la muzicuță, a fost Emil Constantinescu. Nu i-a adormit el doar pe copilași, ci și pe adulței și pe bătrânei cu „Povestea încântătoare a celor 15.000 de specialiști“, pe care cică formațiunea politică a dumnealui îi avea gata pregătiți pentru a umple cofrajele de elită din societatea românească? Apropo de asta: oare „specialiștii“ lui Constantinescu n-or fi fost totuna cu „teroriștii“ din basmele altui mare povestitor al neamului, Ion Iliescu?
Prichindeii de azi au însă parte de altfel de povești, pe invers decât alea vechi. E vorba de basme ușor demonstrabile, chiar dacă la prima audiție par neverosimile, basme ivite din noua noastră societate și din modul ei aparte, românesc, de a acționa. Pe această linie, putem menționa „Tranzacția Babei și evaziunea Moșului“, „Povestea produselor bugetare supraevaluate și a prejudiciului adus statului“, „Basmul aerului condiționat care se dădea de trei ori peste cap și se făcea de 20 de ori mai scump“ sau, cu dată mai recentă, „Minunile frunzuliței care costă cât o pădure întreagă“.
Indubitabil, copilașii din România trăiesc o vârstă minunată, aflând, de exemplu, ce vitejii poate săvârși un personaj neînfricat precum Devizul cel Voinic, situat la limita dintre real și imaginar. Astfel, ei se pot pregăti armonios pentru viață.
Pentru viața din România, vreau să spun.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.