Home Țara lui Mihuleac Tolea Ciumac va fi eliberat curând

Tolea Ciumac va fi eliberat curând

DISTRIBUIŢI

Exact când șapte posturi de televiziune se opinteau să-l potrivească în jilțul de vedetă națională, uriașul Tolea Ciumac era împârnăiat (băgat la pârnaie) pentru patru ani. Motivul acestei hotărâri atât de categorice e un flecușteț de tentativă de omor, de acum mulți ani, când el a bubuit cu o armă de foc într-un alt distins domn, cu care avea o mică discuție în contradictoriu. Pe mine vestea m-a îndurerat, fiindu-mi destul de drag basarabeanul acesta, care a făcut ceea ce Consiliul Național al Audiovizualului n-a cutezat: s-o vâre pe musculița Dan Diaconescu de la „Oligofrenia TV“ (pe scurt, „OTV“) în locul de unde a ieșit: într-un tomberon.
Dar Tolea nu se cade să fie deprimat; dimpotrivă, trebuie să aibă moralul tare ca bicepsul, deoarece, bag mâna până la cot în foc, nu va petrece mult timp la răcoare. Prin grija justiției noastre, el va fi în curând liber și va putea din nou să se dedice copilașului său, precum și păruielilor cu jenanta sa ex-consoartă.
Scenariul eliberării lui va fi floare la ureche: un avocat bun va lua legătura cu un procuror căruia i-a botezat copilul și cu un judecător care i-a fost naș de cununie și totul se va aranja. Va costa ceva, dar dacă e cazul eu mă pot plasa în fruntea unei liste de subscripție, fiind de acord să-mi rup o parte din modesta mea leafă, fiindcă e păcat ca musculița Diaconescu să rămână fără amenințarea insecticidului.
Mai cu seamă că, în cazul luptătorului de K1 (or fi existând oare K2, K3 și K4?), nici nu trebuie invocată vreo boală rară, de colecție, care necesită oblojjire în libertate. În cazul lui Tolea, judecătorul își va putea justifica foarte simplu hotărârea de a-l scoate de la neplăcutul zdup: deținutul trebuie eliberat de urgență, deoarece trebuie să urmeze procesul tehnologic pentru a ajunge vedetă TV.
Ei, și-abia apoi să te ții audiență la emisiunile cu Tolea! Din punctul de vedere al ratingului (singurul Dumnezeu al televiziunilor), micul său sejur în pușcărie va însemna doar o enormă publicitate gratuită.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.