Viața simplului pășitor, a mergătorului cu propriile-i picioare, se face tot mai vitregă în România. Astfel, într-o banală traversare de stradă, fie ea și prin locul aparent ocrotit numit "zebră", e o grea încercare, conținând o cantitate uriașă de risc.
Roagă-te fierbinte, pietonule, înainte de a pune piciorul pe spinarea vărgată a zebrei! Fii cu mare băgare de seamă și îndreaptă-ți ruga spre Dumnezeu sau spre Allah, dacă ești musulman, ca să treci cu bine această probă eliminatorie! Da, eliminatorie, fiindcă, nici nu vei apuca bine să pășești, că șoferii te vor și lua la țintă, ca la un concurs de tir cu automobilul! Nu fi naiv și nu te încrede nici în culoarea verde a semaforului! Cine s-a fript cu roșu, suflă și-n verde.
Dacă vei scăpa cu viață după trecerea străzii, fii fericit! Dar dacă vei avea ghinionul să fii prefăcut în piftie ori în legumă de goneta vreunei limuzine, atunci s-ar zice că n-ai avut parte de ursitoare ca lumea. Nu te aștepta să ți se facă dreptate după ce-ai fost călcat, în timp ce zaci în scaunul cu rotile sau la trei metri sub pamânt. La noi, nu există justiție postaccident. Cine-i călcat de mașină, e bun călcat. Zeci de avocați scrobiți și de polițiști alterați se vor strădui să măsluiască faptele, mutând locul accidentului de pe zebră, cu zece metri mai harcana, astfel ca ucigașului să nu i se clintească vreun fir din chică.
Unde oare se grăbesc toți vitezomanii ăștia, potențiali ucigași cu roata automobilului? Nici ei nu s-ar pricepe să răspundă. Cei mai mulți dau vina pe adrenalina care le spumegă precum șampania în instalație.
E un paradox aici: într-o țară care se mișcă în ritmul valsului de melc, viteza legală e considerată o gravă insultă, în primul rând chiar de cei care confecționează legile. Cu cât mașina e mai oficială, cu cât șoferul e mai vedetă, mai ștab ori mai fiu de ștab, cu atâta graba asta stupidă e mai accelerată iar regulile de circulație sunt tratate mai cu sictir.
Așa încât, cel mai periculos loc, pentru amărăștenii de pietoni, rămâne chiar trecerea de pietoni.
