Ca orice senior trecut prin ciur și dârmon, deputatul voiculesc Andon, șeful comisiei juridice din camera mică, mărturisea zilele trecute că ar cam pofti să dea bir cu fugiții din viața publică, pentru a-și scrie memoriile, că-i ajunge și lui cât a tras la căruța binelui public.
O inițiativă salutară, iar noi n-avem dreptul să-i urăm decât ca memoriile sale să ia piuitul mondial și să le întreacă în succes pe cele ale colegului Churchill, aducând poate și-un premiu Nobel țării noastre, care mereu se vaită că n-are în vitrină așa un trofeu cinegetic. Fără ironie: dacă e să ne amintim doar că viitorul scriitor de memorii a trudit la "Scânteia", că apoi s-a oțărât la regele Mihai ca la un chelner puturos, că a fost câțiva anișori coleg de redacție cu dispărutul Mitică Tinu și că-n plus și-a aranjat freza în luciul cheliei lui C.T. Popescu, chiar că are ce povesti. Eu mă declar de pe acum un cititor al slovei andoniene și promit să cumpăr două exemplare, când o apărea opera: unul pentru citit cu creionul în mână și altul de lux, legat în piele.
Totuși, ca să mă familiarizez cu stilul maestrului, am mers zilele astea la bibliotecă, pentru a consulta scrierile andoniene din perioada de după 1990. Am ales la întâmplare articolul "Reprezentanți ai guvernului țării, loviți în ducatul haosului", apărut în "Adevărul" din 23 mai 1990. Scria domnu' Andon acolo, cu pana-i roșie de furie, despre manifestanții din Piața Universității: "Îngerii slinoși din Piața Exhibiționiștilor au coborât o nouă treaptă a decăderii."
Vai-vai-vai, maestre, dar tare agramat îi sună urechii noastre! Ia să ne gândim nițel: pot fi treptele coborâte altfel decât ale decăderii? Puteam oare să-i zicem viceversa că "îngerii slinoși au urcat treptele decăderii"? Vedeți, dragă maestre, naiba să le ia de trepte! Nu puteai găsi și matale o altă metaforă, mai puțin sforăitoare?
Știți ce vă sfătuiesc, stimate clasic? După ce memoriile dumneavoastră vor fi scrise, dați-le la tradus în limba română.
