Home Turism Animale unice pentru care merită să vizitezi o țară

Animale unice pentru care merită să vizitezi o țară

DISTRIBUIŢI

Chiar și un animal nou, nemaivăzut, unic, special, uimitor poate fi un motiv suficient de bun pentru a călători în habitatul lor natural ori într-una din Grădinile Zoologice care le găzduiesc.

Aye-aye, Lemurul de Madagascar

Este considerat ciudat din cauza aspectului său, a urechilor care se mișcă independent, a ochilor și, nu în ultimul rând, din cauza degetelor sale. Aye-Ayeul se hrănește la fel ca ciocănitorile: face găuri în scoarța copacilor și își folosește degetul mijlociu pentru a extrage de acolo hrana. Este cea mai mare primată nocturnă din lume și trăiește în Madagascar. Probabil din cauza aspectului său, localnicii se feresc de acest animal, spunând că aduce ghinion.
O puteți vedea în Madagascar sau, mai aproape, închis la Zoo, în Anglia, la Bristol Zoo Gardens.

Maimuța cu Trompă

De ce este ciudată: nasul acestei maimuțe este lung precum o trompă.
Printre cele mai specializate și mai deosebite animale, maimuța cu trompă ocupă habitate foarte restrânse în apropierea apelor din pădurea tropicală, mlaștinile cu mangrove și pe coastele insulei Borneo. Trăsătura definitorie a maimuței cu trompă este, evident, nasul mare. La masculii adulți, acesta este lung și atârnă, putând juca un rol foarte important în atragerea partenerelor. O puteți vedea în Borneo sau la Grădina Zoologică din Singapore.

Cârtița-șobolan fără blană

Orb ca o cârtiță, cu aspect de șobolan fără blană, acest animal nu poate simți durerea fiindcă nu are deloc substanța P, cea care trasmite durerea în sistemul nervos. Este un mamifer ce trăiește în colonii cu sistem de castă precum furnicile. Există o regină și sute de „muncitori“ și „soldați“ care sunt gata să se sacrifice în lupta cu un atacator precum șarpele. O puteți vedea în Africa de Est, în țări precum Etiopia, Kenia sau Somalia sau o puteți vedea în Washington, în cadrul Național Zoo – Grădina Zoologică, parte din cel mai mare complex muzeal din lume, The Smithsonian Institute.

Tarsierul filipinez

Printre cele mai mici maimuțe din lume – ajunge până la o greutate de 165 de grame și o înălțime de 16 cm. În plus, ochii săi sunt aproape de două ori mai mari decât cei ai omului, însă nu are vedere periferică, ochii fiindu-i ficși. Cu toate acestea, gâtul său se poate roti la 180 grade. Tarsierii își atacă prada cu ochii închiși de teama să nu le intre în ochi. Îl puteți vedea în Filipine. Specia sa este pe cale de dispariție și de aceea ar putea fi observat în Rezervația din insula filipineză Bohol.

Tamarinul Împărat

Tamarinul este o specie de maimuță de mărimea unei veverițe. Ciudățenia apare însă când îi priviți fața. Nu aveți cum să nu observați mustața sa impunătoare, care a fost asemănată cu cea a împăratului german Wilhem al II-lea. Îl puteți vedea în America de Sud, zona Amazoniană, din Bolivia, în Brazilia și chiar în Peru. În Europa, îl puteți vedea în Grădina Zoologică din Paignton, Anglia.

Echidna și ornitorincul

Echidna are marsupiu în care își cară puii ca și cangurii, are spini ca porcul spinos sau ca ariciul, are un bot lung și o limbă lungă ca un furnicar și se înmulțeste prin ouă ca păsările. Pe lângă aspectul ei unic, echidna este al doilea mamifer monotrem, adică care se înmulțește prin ouă, alături de ornitorinc – un mamifer la fel de ciudat și uimitor: cu cioc de rață și coadă de castor. Atât echidna, cât și ornitorincul pot fi văzute în Australia și Noua Guinee.

Porumbelul evantai

Este o pasăre rară, cu totul deosebită. De mărimea unei găini, are penele strălucitoare, turcoaz, iar creasta în formă de evantai îi stă tot timpul ridicată. Acești porumbei ieșiți din comun trăiesc în pădurile tropicale din Noua Guinee, nu prea zboară și obișnuiesc să trăiască pe pământ, hrănindu-se mai ales cu fructele căzute din copaci. Poate fi văzut în Noua Guinee.

Maimuța pitică

Maimuța pitică sau maimuța pigmeu este cea mai mică maimuță din lume. Comunică prin ciripituri și fluierături specifice, însă atunci când atacă emit un sunet care nu este auzit de oameni ci doar de celelalte maimuțe pitice. Au doar 14-15 cm, excluzând coada care poate atinge la rândul ei 14-15 cm. O puteți vedea în America de Sud. Mai ales în Brazilia, Colombia, Ecuador și Peru.

Pangolinul de Copac

Mamifer exotic insectivor, pangolinul are corpul și coada acoperite cu solzi cornoși. Însă, nu riscați să-l mângâiați dacă vă este aproape. Precum sconcsul, pangolinul de copac elimină o secreție foarte urât mirositoare atunci când se simte amenințat. Îl puteți vedea în Africa Centrală, în pădurile ecuatoriale.

Căluțul de Mare Frunză

Arată ca un dragon marin de mici dimensiuni care se confundă cu vegetația subacvatică datorită frunzelor ce-i cresc din corp. Seadragon sau Phycodurus eques este ciudat prin nasul său lung și prin accesoriile purtate pentru a se confunda cu vegetația din apele în care trăiește. Poate ajunge până la 45 cm lungime. O altă ciudățenie este faptul că masculul poartă și dă naștere la pui. Înoată orizontal, folosindu-și nasul în formă de tub. Îl puteți vedea în largul oceanului, pe lângă coastele Australiei, deși se ascunde foarte bine în peisaj.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.