Austrian Airlines mizeaza in acest an pe incasari de 23-25 milioane de euro din vanzarile de bilete in Romania, prin agentii de turism si birouri proprii, nivel in crestere fata de 2003.
-Traficul de pasageri pe cursele din si spre Romania s-a majorat cu circa 25% in acest an, crestere sustinuta si de introducerea unor noi curse incepand cu luna aprilie-, a declarat, recent, Alina Balint, reprezentant de vanzari al Austrian Airlines in Romania.
Cota de piata a companiei a avansat de la circa 7% la inceputul anului la 10% in iulie. Austrian a vandut in perioada ianuarie-august circa 25.000 de bilete in Romania.
Nivelul mediu al vanzarilor companiei austriece, prin agentiile de turism autohtone, se ridica la 1,3 milioane de euro pe luna. Din numarul total de bilete, 80% sunt vandute prin agentii de turism, restul reprezentand ponderea birourilor proprii ale Austrian Airlines.
Compania austriaca opereaza 24 de zboruri saptamanale spre Austria, cu plecare din Bucuresti, Timisoara si Cluj, in parteneriat cu Tarom. Gradul mediu de ocupare al aeronavelor a variat in acest an intre 50% si 70%, in functie de perioada.
Compania austriaca are o flota de 100 de avioane si zboara in 130 de orase din 66 de tari. Anul trecut, grupul a transportat 8,5 milioane de pasageri si mizeaza in 2004 pe atingerea pragului de 10 milioane de pasageri.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane