In anul 1526, puterea Semilunei, adunata de prin nisipurile Anatoliei si din Balcanii trecuti prin foc si sabie, cotropea sudul regatului maghiar, dezlantuind urgia in campiile Mohcsului, in timp ce neexperimentatul suveran de stirpe Jagellona, Ludovic al II-lea, isi gasea sfarsitul printre mlastini, incercand zadarnic sa se salveze. Pe fondul noilor realitati politice, Transilvania, alaturi de Banat si impreuna cu cateva comitate ungurene, denumite Partium Regni Hungariae, vor forma un principat autonom, aflat sub suzeranitatea, cand protectoare, cand restrictiva a Portii. Supusa permanent agresiunii otomanilor, instalati confortabil in palatele regilor unguri din Buda, dar si presiunilor Casei de Habsburg, ce afisa necontenit pretentii de instapanire in Ardeal, tara avea nevoie de un sistem defensiv eficient, de o vasta retea de castele, cetati sau intarituri, atat de-a lungul granitelor, cat si in interior, pentru a se proteja. De aceea, pe parcursul secolelor XVI si XVII, principii de la Alba Iulia s-au ocupat permanent de constructia, consolidarea sau refacerea fortificatiilor, mai ales pe aliniamentele vest-nordice, care, in perioada respectiva, pareau a fi cele mai expuse navalirilor. Insa punctele intarite ale Transilvaniei reprezentau in acelasi timp si semne evidente ale prosperitatii, bunastarii, gustului si rafinamentului stapanului-proprietar, creatii de valoare artistico-arhitectonica incontestabile, dar si locuri propice pentru refugiu, intrigi ori detestabile silnicii. Intr-o epoca medievala tot mai zbuciumata si mai instabila, zidurile acestora puteau sa adaposteasca, in conditii excelente, valorile mobile ale suveranului sau ale nobililor sai, cum a fost si cazul cetatii Gherla.
Arx Nova ad Samusium
Documentele si inscriptiile databile anului 1540 pomenesc despre o noua fortificatie aparuta in geografia politica a Ardealului, pe valea Somesului Mic, in apropiere de Podul Gherlei, loc important de trecere a vadului si punct de vama interna, unde erau taxate, de regula, transporturile de sare exploatata la Ocna Dejului. Contemporanii au denumit-o uneori Novum Castellum sau Ujvar, adica Cetatea Noua, alteori Arx Nova ad Samusium ori Szamosujvar, ceea ce inseamna Cetatea Noua de pe Somes, aceasta nu numai pentru ca a fost -…fortareata care s-a cladit cel mai tarziu in Ardeal-, potrivit spuselor istoricului Kovari Laszlu, ci si datorita faptului ca ea avea o infatisare oarecum diferita fata de alte asemenea constructii. Edificiul, care azi este conservat in proportie de circa 40% in incinta Penitenciarului Gherla, a fost ridicat de arhitectul Domenico da Bologna, dupa moda timpului, cand, in conditiile cresterii eficientei si puterii armelor de foc, mesterii apusului cautau solutii practice de raspuns.
Iata cum o descrie Giovan Andrea Gromo, soldat de meserie, aflat in anul 1564 in slujba principelui Ioan Sigismund Zapolya -…indreptandu-ne de la Cluj spre nord-est, ajungem dupa vreo 20 de mile tot pe un drum de ses, la Castelul Nou, o cetate mica, cu patru bastioane puternice dupa tipicul de azi si cu o fortificatie inaintand dincolo de santul care apara bine ambele laturi ale castelului. Zidurile sunt groase si puternice, cu terasament mare de pamant, santul este adanc, lat si plin de apa, care parte izvoraste din pamant, parte este adusa din raurile care curg la vest si dau apa destula… si aici isi pastreaza regele o parte din comorile sale cele mai de pret, avand multa incredere in taria acestui castel…
Acest loc are spre sud o fortificatie inaintata cu santuri de apa pe flancuri in care sa se poata refugia locuitorii din imprejurimi in timp de razboi si sa se apere si impotriva unui atac inamic mai serios, si acum aceasta fortificatie are o intindere mai mare chiar decat castelul, prin faptul ca in ea s-ar putea retrage un numar insemnat, fie de ostasi siliti sa cedeze terenul in fata inamicului, fie de tarani nevoiasi, apararea celor doua laturi ale castelului fiind mult inlesnita-.
-Fratele George- sau -omul de fier al Transilvaniei-
In mentalul colectiv local, zamislirea cetatii Gherla se leaga de numele lui Juraj Utjeoenovic Martinuzzi, cunoscut in istorie sub numele de -Fratele George- si despre care se cuvine a aminti cate ceva. Povestea -omului de fier- al Transilvaniei din prima jumatate de veac XVI incepe undeva pe coasta dalmata, la Kamicac, un orasel din Croatia, unde acesta vede, in anul 1482, lumina zilei. Tatal sau, un mic nobil croat, si-a pierdut viata la scurt timp dupa nasterea lui George, cazand intr-una din numeroasele confruntari cu turcii, iar despre mama viitorului cardinal stim ca era italianca din Venetia, nascuta Martinuzzi, -nomen- cu care acesta se va mandri mai tarziu.
Ramas orfan la varsta de 8 ani, el soseste la curtea din Hunedoara, slujindu-l cu credinta pe ducele Ioan Corvin, fiul regelui Matei, nu mai putin de 14 ani. Apoi, ajunge sa serveasca o alta familie prestigioasa a regatului, Zapolya. Tanarul paj este foarte bine primit si tratat pe proprietatile casei de catre ducesa Hedwig, vaduva magnatului Stefan, ocazie cu care-l va cunoaste pe viitorul voievod al Ardealului si rege al Ungariei, Ioan, cu care leaga o prietenie trainica.
Buche invatata la manastire
In anul 1504, Martinuzzi ia o decizie importanta, care-i va influenta profund destinul: intra la varsta de 22 de primaveri in structura manastirii pauliciene a Sfantului Laurentiu din Buda. Calugarii batrani l-au invatat tainele buchilor latine in scriptoria lacasului de cult de pe malul Dunarii, iar dupa cativa ani in care a studiat temeinic si cu mare pasiune teologia si filozofia, devine preot, implinindu-si unul din visurile copilariei. Un frate al mamei sale, pe nume tot Martinuzzi, fusese episcop si personalitatea acestuia i-a servit multa vreme lui George drept model de urmat in viata.
Numirea ca superior al manastirii Czenstoehau din Polonia a survenit tocmai datorita calitatilor de remarcabil teolog si de excelent administrator prin care s-a facut remarcat in fata superiorilor sai din ierarhia romano-catolica. Ulterior, el preia abatia de la Sajulad, asezamant amplasat in proximitatea orasului Erlau din nordul Ungariei, unde soarta a facut sa-l reintalneasca pe Ioan de Zapolya. Cunoscandu-i foarte bine abilitatea, ambitia si energia, regele ii cere sa se alature cauzei sale, iar rezultatele nu s-au lasat prea mult asteptate, Martinuzzi devenind curand un om de baza al regelui si una dintre cele mai puternice personalitati ale scenei politice.
Guvernator al Principatului Ardealului
Dupa moartea protectorului sau si ocuparea cetatii Buda de catre turci, care integreaza o mare parte a pustei ungare in sistemul administrativ otoman, sub forma pasalacului, -Fratele George- primeste dreptul de-a carmui principatul Ardealului in calitate de locumtenes (loctiitor) pana la majoratul fiului regelui defunct. Deosebit de influent si bogat, el decide sa ridice din banii proprii, dar si prin contributii publice abuzive ce efectiv au secatuit comunitatile de pe valea Somesului Mic, un nou castel-cetate, langa satul Gherla, localitate aflata pe o posesiune a episcopiei de Oradea, al carei inainte-statator Martinuzzi era.
Insa evenimentele anului 1551 aduc temporar Transilvania in sfera de influenta a Imperiului Habsburgic, iar eliminarea fizica a proaspatului cardinal, intr-o friguroasa zi de decembrie, la Vantul de Jos, nu solutioneaza nici pe departe criza politica.
Goana dupa averile -fratelui-
Profitand de vidul de putere creat, generalul Gianbattista Castaldo, seful ostilor imperiale si autorul moral al asasinatului, incearca sa puna rapid mana pe averile acestuia, constient ca resedintele sale private ascund nenumarate bogatii adunate de prelat de-a lungul anilor.
Anton Verancici consemna: -In acest timp, Castaldo s-a grabit a ajunge la Gherla si a pus mana, in favoarea regelui (Ferdinand), pe comorile Fratelui. Cine a fost acolo putea lua orice. A avut in acest timp Fratele, adunata acolo, 35.000 gira de argint aranjate in niste pungi. Dar au mai fost si bani, aur si alte bogatii indestulatoare despre care nu s-a mai vorbit. In afara de acestea, multe altele au ajuns in mainile lui Castaldo, dar dupa spusele altora o parte din bogatii ar fi ajuns in mainile castelanului Paul Csaky, care a parasit cetatea. Ce a facut cu ele nu se stie-.
Doar o parte din avere…
Castaldo evalueaza diferit comorile gasite. Din lectura scrisorii trimise de acesta suveranului habsburg, la finalizarea perchezitiei, rezida faptul ca soldatii sai au procedat la spargerea dulapurilor, in prezenta lui Andrei Bathory, viitorul voievod al Transilvaniei, a judelui de Cluj, a secretarului Cnaisel, a doi secretari personali ai cardinalului defunct, precum si a altor martori asistenti. Cu aceasta ocazie au fost gasite doar 4.500 gira de argint, 1.000 piese de aur tip Lisimach, 1.000 de florini, cateva filoane de aur, precum si alte obiecte.
De unde procurase Martinuzzi piesele antice?
Raspunsul il gasim in cronica lui Gheorghe Sincai: -…Mergeau niste pescari romani cu seicile din Murat in Strei si legandu-si luntrile de un trunchi, au zarit ca sclipeste ceva pe fundul apei; vrand sa scoata de supt apa aceea ce sclipea, au scos o gramada de galbeni. Indemnandu-se a cerca mai incolo, au dat de o boltita zidita supt apa, care se stricase prin radacinile lemnului si cercand mai cu de-adinsul, au aflat mai multi galbeni, mai cu seama de ai lui Lisimac (Lisimach), craiul Trachiei, cu inscriptie greceasca. Cum am inteles din oameni vrednici de credinta, la 400.000 de galbeni si multi sloi de aur au aflat. Carii ducandu-i acasa si impartindu-i pescarii intre sine, unii dintre dansii au mers la Balgradul Ardealului si intreband de argintari de cat pret ar fi aurul acela, s-a vestit lucrul si Gheorghe Monahul sau Martinusie (Martinuzzi), care tutor al fiului craiului Ioan Zapolia, ocarmuia Ardealul, a inceput a cerca dupa pescari. A si luat multe mii de la unii pescari si multe mii a mai gasit in numita boltita. Dara ceialalti pescari, prinzand de veste, au incarcat vreo cateva care si au trecut in Moldova-.
