O serie de hoteluri, moteluri, restaurante si partii din judetul Maramures au fost verificate de inspectorii Ministerului Turismului pentru evaluarea respectarii legislatiei si a calitatii serviciilor, in urma controlului fiind intocmite 45 de acte de constatare privind unele nereguli.
Potrivit Ministerului Turismului, au fost verificate 87 de structuri de primire turistica din 15 localitati si trei statiuni, precum si cele situate pe traseele turistice. Reprezentantii ministerului au controlat unitatile din statiunile Borsa, Mogosa si Ocna Sugatag si localitatile Baia Mare, Sighetul Marmatiei, Viseul de Sus, Baia Sprie, Rona de Sus, Vadu Izei, Sapanta, Negresti Oas, Cavnic, Ieud, Sieu, Rozavlea, Barsana, Moisei si Botiza.
Din totalul obiectivelor vizate, 40 erau destinate cazarii si 40, alimentatiei publice. Au fost controlate si doua agentii de turism si cinci partii.
In urma controlului, inspectorii Ministerului Turismului au constatat o serie de deficiente in activitatea societatilor, precum lipsa certificatului de clasificare, functionarea cu certificate de clasificare expirate, neafisarea pentru turisti a numerelor de telefon apartinand Ministerului Turismului si Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului, neafisarea la receptie a tarifelor de cazare maximale exprimate in euro, practicate la turismul neorganizat. De asemenea, unele hoteluri si moteluri angajasera salariati nespecializati la receptii, iar personalul de la o serie de restaurante nu purta uniforma specifica si ecuson.
Reprezentantii ministerului au remarcat lipsa brevetului de turism in cazul unor administratori de structuri cu functiuni de cazare si alimentatie publica si inscrierea unor informatii false privind tipul structurii de primire turistice pe firme. Totodata, partiile de schi erau exploatate fara sa fie omologate.
Cu ocazia acestei actiuni, primarii unor localitati unde functioneaza pensiuni rurale au fost solicitati sa sprijine dezvoltarea acestui sector si obtinerea actelor de clasificare a structurilor existente.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane