Dupa ce lasam in urma ultimele case din Vanatori si strabatem -Branistea- in care au crescut in egala masura copaci si legende, abandonam soseaua principala indreptandu-ne spre rezervatia -Dragos Voda- (DJ 155 C) si, mai departe, catre Manastirea Neamt, cea mai veche si cea mai importanta asezare monastica a Moldovei.
In tezaurul de valori ale patrimoniului istoric si cultural-artistic national, Manastirea Neamt ocupa un rol cu totul deosebit, intreaga sa existenta conferindu-i aura de legenda si atributele unei vetre de viata spirituala ce se poate identifica in multe privinte cu insusi romanismul medieval. Fiindca aceasta straveche lavra a monahismului din Moldova nu straluceste doar prin existenta multiseculara, ci si printr-o neintrerupta activitate pusa in slujba neamului si a credintei stramosilor, nemurind pasii istoriei cu acele roade ale gandului si ale sufletului care infrunta vesnicia si innobileaza dainuirea noastra pe aceste plaiuri binecuvantate, sfintite prin jertfa generatiilor trecute si a ostilor de martiri.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane