Home Turism Nou lant de complexuri turistice de lux

Nou lant de complexuri turistice de lux

DISTRIBUIŢI

Actionarii companiei Delta Nature Resort, proprietara primului complex de lux din Delta Dunarii, intentioneaza sa-si extinda activitatea in restul tarii prin crearea unui lant de astfel de centre, situate in special in vecinatatea unor obiective turistice din patrimoniul mondial, dar si in Bucuresti.

-In acest moment, suntem in discutii cu potentiali investitori din Londra. In prima faza a acestui proiect ne orientam spre proprietati din Transilvania, Maramures, din zona Sucevei si suntem interesati de refacerea statiunii Borsec, ca centru balnear. Totodata, suntem interesati de un hotel din Bucuresti pentru a completa lantul-, a declarat, vineri, agentiei Mediafax, presedintele si unul dintre actionarii companiei, Diwaker Singh (fost presedinte al operatorului de telefonie mobila TeleMobil).

Potrivit acestuia, investitiile in acest proiect vor fi derulate de o alta companie, la care vor fi actionari majoritatea celor din Delta Nature Resort.

Complexul turistic Delta Nature Resort din Delta Dunarii, amplasat pe malul lacului Samova, a fost inaugurat in luna iunie in urma unei investitii de circa sapte milioane de dolari.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.