Home Turism O săptămână de refacere în stațiunile balneare din România

O săptămână de refacere în stațiunile balneare din România

DISTRIBUIŢI

Călimănești-Căciulata, Olănești, Govora, Amara sau Vatra Dornei, destinații pe care le consideram "prăfuite", sunt din nou la modă. Sătui de "vacanțele la nămol și apă termală", în ultimii ani românii au luat cu asalt capitalele europene și au preferat destinațiile exotice, atât cât le permite buzunarul. Când au descoperit, însă, că sejururile balneo sunt extrem de apreciate de străini și sunt foarte costisitoare în afara țării, românii au făcut cale întoarsă de la SPA-urile din Occident și s-au orientat către Sovata, Felix sau Tușnad, unde pentru o săptămână de cazare cu mic dejun și tratament incluse plătesc în jur de 600 de lei. Condițiile sunt de două stele, dar pentru cei care merg la tratament și aer curat acest aspect este mai puțin important. Pentru cei care își doresc condiții de patru stele există opțiuni, dar prețurile variază între 900 și 1.400 de lei. Printre cele mai cunoscute și mai căutate stațiuni balneare se numără Băile Olănești, Băile Govora, Voineasa sau Băile Herculane, stațiune cunoscută din vremea romanilor. În Carpații Occidentali, bogate în izvoare minerale cu proprietăți terapeutice, sunt Geoagiu-Băi sau Moneasa. Un deosebit loc de odihnă și recreere este și Stâna de Vale. Turiștii au de unde alege pentru că în România există peste 70 de astfel de stațiuni. Aceste baze de tratament se află poziționate în principalele zone naturale ale României, îndeosebi în munții Carpați. Din păcate, numărul stațiunilor balneo-climaterice care dispun de o organizare turistică de calitate este încă restrâns, dar acest segment se află într-o continuă dezvoltare, datorită cererii mari. Izvoarele cu apă termală și minerală din România reprezintă cea mai importantă sursă de ape medicinale din sud-estul Europei. Dezvoltarea stațiunilor balneo-climaterice din Romånia este, potrivit declarațiilor ministrului Turismului, Elena Udrea, o prioritate națională. În acest moment însă, peste 60% dintre turiștii acestor stațiuni, la nivel național, sunt pensionari cu bilete subvenționate de Casa de Pensii.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.