
Petrecerile s-au dat de-a lungul istoriei și în cadrul diferitelor culturi, cu ocazia festivalurilor precum cel al Recoltei, înainte de începerea Postului Paștelui, precum celebrul Carnaval de la Veneția. Petrecerile au existat încă din antichitate, iar unele dintre ele depășeau cu mult imaginația organizatorilor petrecerilor grandioase de astăzi. Celebre sunt petrecerile care se dădeau și în Grecia Antică.
Las Vegas
Vegas, cel mai mare oraș din Nevada, s-a dezvoltat, devenind astfel una din cele mai renumite destinații pentru distracții din lume, în special fiindcă aici statul nu percepe taxe pe tranzacții. De la înființarea sa în 1911, Las Vegas a devenit orașul cazinourilor, hotelurilor, al magazinelor și al cluburilor de orice tip. Capitala Mondială a Distracției, Las Vegas a devenit tot mai popular și recunoscut în întreaga lume. Centrul Las Vegasului este, văzut din spațiu, cel mai luminos loc de pe Pămånt. Pe långă lipsa taxelor, autoritățile de aici tolerează o serie de diverse distracții pentru adulți și de plăceri interzise în alte locuri din lume, fapt ce a adus Vegasului o altă poreclă celebră, aceea de Sin City (Orașul Păcatelor). Paradoxal, însă, Orașul Păcatelor are cel mai mare număr de biserici pe cap de locuitor, dar și cel mai mare număr de cazinouri. O explicație dată de Klever Travel este că petrecăreții, cånd exagerează cu băutura sau cu alte "substanțe", au adesea tendința să se căsătorească. Cert este că distracția aici este nelimitată și nimic nu este interzis. Dar nu uitați: ce se întåmplă în Vegas, rămåne în Vegas!
Londra anilor '60
Londra anilor '60 era marcată de mișcarea modernistă. The Beatles deveneau celebri pornind din Liverpool, The Who se înființau în 1964 și cei din Oasis încă nu erau născuți… Jimi Hendrix cånta în Londra acelor ani, oraș în care oameni din întreaga lume, dar mai ales întreaga Europă veneau pentru a participa la concerte și petreceri bogate în amfetamine.
Goa anilor '70
Puțini știu că cel mai mic stat din India a fost o destinație de petreceri nebune în anii '70. Dacă revoluția contra-culturală a început în Statele Unite și dacă tot în America s-a conturat și dezvoltat generația hippie, ei bine, în Goa, e posibil să se fi perfecționat sau să se fi dus către extrem acest stil de viață. Unele din plajele de aici, pe coasta de Vest a Indiei, au fost locațiile în care libertatea sexuală se manifesta fără rețineri și petrecerile libere se desfășurau zilnic. Goa a ajuns un fenomen al vremii, însă celebritatea sa nu a atins masele, locația fiind cunoscută în anumite medii. În zilele noastre, Goa rămåne o destinație celebră pentru petrecerile sale pe plajă, căutată de fanii muzicii psihedelice și trance.
Monte Carlo-ul anilor '80
Monte Carlo este o zonă administrativă a orașului Monaco, oraș care este și capitala statului Monaco. Stat care are exact același teritoriu ca orașul, fiind un adevărat Oraș-Stat. Monte Carlo, perla Coastei de Azur, aflat la Marea Mediterană, exact între Franța și Italia, este recunoscut azi ca un loc unde se distrează cei bogați și celebri. Plin de cazinouri, restaurante și hoteluri de lux, Monte Carlo a fost epicentrul petrecerilor exclusiviste din anii '80. Și trendul continuă și în ziua de azi. Coasta de Azur, cu Nisa, Cannes, Saint Tropez sau Monte Carlo, este o destinație exclusivistă, celebră pentru petrecerile în care poți să te distrezi alături de cei mai celebri și/sau mai bogați oameni ai momentului.
Ibiza anilor 1990 – 2000
Ibiza este o insulă aflată la 80 de kilometri de coasta mediteraneană a Valenciei. E a treia insulă balneară ca mărime și reprezintă o Comunitate Autonomă a Spaniei. Ibiza este renumită pentru petrecerile sale nebune, pentru cluburile sale de muzică house și nu numai. Autoritățile încearcă în ultimul timp să estompeze din imaginea de locație a petrecerilor nebune pline de alcool, sex și alte substanțe… Deși în ultimii ani se promovează și ca o destinație de vacanță cu familia, nu există o zonă în care petrecerile să fie atåt de nebune în timpul verii. Și totul a început în anii '90, cånd Paul Oakefold și Paul Van Dyke au transformat Ibiza din destinația cu atmosferă hippie din anii '70, într-o veritabilă Mecca a fanilor muzicii house și trance. Cluburile sunt deschise 24 de ore din 24 și petrecerile nu se întrerup niciodată în zilele de vară nebune.
Insulele grecești în 2000
Mykonos, Creta, Rhodos, Zakynthos sunt insulele grecești din Mediterană, unde vara petrecerile sunt în toi. Începånd cu luna mai pånă în octombrie, nu ai decåt să îți alegi insula și eventual stațiunea în care vrei să petreci. Însă Mykonos a rămas una din insulele cele mai celebre pentru viața de noapte și petrecerile pe plajă. Jackie Onassis a adus insula în atenția lumii bune în anii '60. De atunci, clubberii, mondenii sau petrecăreții își dau întålnire vara în Mykonos. Legat de orientarea sexuală specifică, există plajă dedicată numai fetelor sau numai bărbaților, însă cele mai nebune și diversificate petreceri au loc pe plaja Paradise, din iunie până în septembrie… Aici nu trebuie decåt să bei ceva rece, să dansezi în ritmul muzicii și eventual să lași sexul opus să înțeleagă că ești interesat(ă). Restul vine de la sine!