Alianţa e în moarte clinică, zice premierul. A primit informaţii, dar minte că n-a primit, zice preşedintele. Cotroceniul e un Golden Blitz, zice premierul. Să nu credeţi că n-o să-i dau în gât în Europa pe parlamentari, zice preşedintele.
Ei bine, am dreptul să-mi fie lehamite să comentez această jalnică păruială? Am. Dar, -stimulat- de ea, îmi îndrept ochii spre purificatorul spaţiu cultural. Privirea mea se aţinteşte şi urechile mele se ciulesc spre Teatrul Dramatic -Sică Alexandrescu- din Braşov unde, în regia lui Claudiu Goga (chiar directorul teatrului) se joacă piesa Fuck you Europa! de Nicoleta Esinencu. Întrucât seamănă cu ceea ce se întâmplă şi în politică, voi da câteva citate, mot-a-mot, din piesă (redacţia ar trebui să pună un pătrăţel roşu):
– Ultimele sale cuvinte n-au fost -Mor pentru Patrie!-. Ultimele sale cuvinte au fost -Pizda mă-sii de gheţuş!-
– Nu, tata, în Uniunea Sovietică sex nu exista! Un fel de menstruaţie continuă.
– Da. Pot şi în rusă, şi în engleză, şi în franceză… Idi na hui. Va te faire enculer! Fuck you! Dar prefer însă s-o fac în limba mea. Du-te-n pizda mă-tii!
– Tata a venit ca de obicei beat. Toată noaptea a futut-o pe mama. Dimineaţa am aflat că Uniunea Sovietică nu mai e. Tata era fericit.
– Fiica dumneavoastră este, de fapt, o curvă împuţită care se culcă cu orice canalie…
– Vreau să vorbim despre fiica dumneavoastră. -Du-te-n pizda mă-tii, i-ai răspuns tu.
– Profesoara mea, după ce a dansat strip-tease pe masă, a coborât, s-a aşezat în faţa mea şi mi-a spus: -ţi-aş da un picior în cur! ştii de ce?- ştiam prea bine de ce. Şi ea, tata, la fel ca şi tine, nu vroia (sic) să rămân aici.
– Am tăcut. De fapt, ea nici nu aştepta un răspuns. Am urcat pe masă şi am făcut acelaşi lucru. Iar apoi în semn de mulţumire pentru cunoştinţele pe care mi le-a dat, mi-am băgat adânc limba în gura ei.
– Domnule, ştiţi, eu sunt şomer. M-aş căca cu plăcere pe întreaga voastră Europa.
– Fuck you, America! Fuck you, Europa! Fuck! De ce fuck! Nici de înjurat nu mai înjuri în limba ta. Băga-te-aş în pizda mă-tii, America! Băga-te-aş în pizda mă-tii, Europa! Băga-te-aş în pizda mă-tii de fuck!
Asta se joacă, asta se spune pe scena unui teatru dintr-un mare oraş al României europene. Sunt informat că la spectacol sunt aduşi în grup elevii şcolilor din urbea de sub Tâmpa.
După un an-doi, unii dintre aceşti elevi ajung studenţi. Întrucât suntem în plină sesiune de examene, ofer cititorilor – în aceeaşi ordine de idei în care am pornit – câteva mostre din lucrări studenţeşti din anii I şi III:
– în paginile lui Călinescu se folosesc numeroase semne diacritice pentru a scoate în evidenţă gravitatea sau ironia unei situaţii…
– Stilul drept se mai numeşte şi bold, este un stil în care litera este scrisă drept şi subţire.
– La Cioran, pot fi întâlnite texte de lungime scurtă, medie şi texte foarte lungi…
– Pagina de manuscris este o foaie de hârtie prin care autorul şi-a expus punctul de vedere ducând-o la un nivel înalt, dea (sic) dreptul istoric şi de neuitat.
– Ediţiile revizuite sunt acelea care au un impact deosebit de plăcut în rândul cititorilor.
– Caion l-a plastografiat pe Caragiale dar a fost demascat de la Vrancea…
– Arghezi nu respectă estetica frumosului a lui Croce…
– Pagina de manuscris reprezintă o schiţă în care editorul le foloseşte drept notiţe, acestea erau foarte căutate în trecut deoarece atunci nu exista internetul care reprezintă o sursă de informare.
– Sossur (= Saussure; n.gp) a descoperit arbitrul semnului lingvistic…
– în vremurile apuse, materialele erau predate în mod brut.
– Bart (= Barthes; n.gp) a criticat gradul zero a (sic) scrisului…
– Numele proprii, numele tuturor elementelor se scriu cu literă mare fie că se află în centrul sau la sfârşitul unui cuvânt.
– Accentul ascuţit este folosit în special în poezii…
– Subiectul are cea mai mare atenţie şi este situat în centru de aur.
– Braudel a scos toate evenimentele din istorie şi a pus în loc oameni de rând…
Sper că cititorul va fi de acord că lucrurile se leagă. Sub ochii noştri, omul nou creşte-ntr-un an cât omul vechi în cinci.
