La burse nu mă pricep, dar nu trebuie să fii mare cap finanțist ca să-nțelegi că se vor scumpi toate; războiul oricum sordid dintre Cotroceni și Ministerul de Justiție se înfundă în noroaie chițibușerești; vestea că Unirea Principatelor îi reunește azi – vai, ce frumos! – pe Băsescu și Tăriceanu la Iași nu dă bietei mele ființe trepidații morale mai mari decît cioaca despre Elodia; legalizarea șpăgii medicale ar fi un bun început pentru legalizarea șpăgii generale, dar nici aici nu ard de pofta de a comenta năzbîtia, care în mod cert va rămîne "ca-n tren" – așa că, scîrbit de aceste moftologii de politicăraie sterilă, am chibzuit că e mai bine ca, în această săptămînă, să scot din rafurile protectoare din jurul meu cîteva din cărțile citite (sau privite!) în ultima vreme și să-i împărtășesc cititorului două-trei gînduri de bine.
Un fel de ghid practic de psihologie socială este volumașul Cum să-i înțelegi pe americani al lui Gary Althen (tradus pentru Ed. Niculescu, Buc., 2007, de Roland Schenn). Sfaturi utile pentru cei care trebuie să se adapteze la american way of life (feldeința americană, îmi venea să spun, cu un vechi cuvînt al lui Cantemir, care-mi place), la directețea, la pragmatismul, la cultul eficacității, la stilul sui generis de politețe, la modul de abordare a relațiilor ș.a., pe o linie de bun-simț, fără demonizarea, dar nici exaltarea americanismului, ba chiar cu unele sincerități… americănești: "Americanii știu foarte puține lucruri despre alte țări. Ei cred, în general, că propria lor țară este superioară. Deși uneori știu că un director venit din străinătate este mai bun, ei cred că îi sunt superiori doar pentru simplul fapt că sunt americani" (p. 173). De reflectat…
Un substanțial volum de reflecții publică la Ed. Historia (Buc., 2007, 584 pp.; redactor: Georgeta Dimisianu) un om, Silviu Curticeanu, care, ca șef de cabinet, a fost ani mulți în imediata apropiere a șefului statului român pînă în 1989: Meditații necenzurate. Cartea reprezintă "o continuare și o completare a memoriilor anterioare cuprinse în volumul Mărturia unei istorii trăite, Ed. Albatros, Buc., 2000". Conceput, pe mari porțiuni, ca un dialog cu un alter ego, cartea atinge o mare varietate de teme, de la felul de a fi al lui Ceaușescu pînă la situația politică din România anilor 2000, cu opinii asupra erorilor (și ororilor) politice ale epocii "comuniste", dar și asupra sforțărilor cu rezultate pozitive ale acelor vremi, opinii pertinente asupra multor chestiuni de drept în general și, mai cu aplicație, de drept constituțional, judecăți cuminți asupra multor aspecte, dintre cele mai spinoase, ale politicii interne și externe românești, ca și de politică internațională. Un exemplu: "Cînd, între două solfegii cîntate la pian, Condoleeza Rice bîntuie prin lume, îmi vine să cred că, de la Tacit încoace, cuceritorilor vechi care au vrut să 'civilizeze lumea' și cuceritorilor noi care vor s-o 'democratizeze' li se potrivesc deopotrivă vorbele 'Ubi solitudinem faciunt, pacem apellant' (Unde fac pustiu, ei îl numesc pace)" (p. 452). Gîndurile lui Silviu Curticeanu nu sunt ale unui "nostalgic" (cuvînt deja desemantizat, demonetizat), cu atît mai puțin ale unui "revanșard", ci ale unui ins care tinde spre înțelepciune, capacitatea de obiectivare a autorului fiind remarcabilă.
Am privit cu mare plăcere imaginile din volumul lui Andrei Pandele, Fotografii interzise și imagini personale (Ed. Compania, Buc., 2007, 128 pp.). Realizatorul, arhitect și fotograf profesionist, are un ochi de artist și unul de cronicar. Fotografiile, cele mai multe dinainte de decembrie 1989, surprind momente de viață "așa cum a fost" (oh, que la vie est quotidienne!, bine zicea un poet: cît de cotidiană mai e și viața asta!), cu cozi și lozinci, cu cutremurul din '77, cu circulația o duminică da-una nu, cu milițieni și portrete, cu demolări și locuri dispărute, apoi cu steaguri găurite și autobuze în flăcări. Fie că prevalează social-politicul, fie că prevalează insolitul grafic și expresivitatea jocului de lumini și umbre, imaginile lui Andrei Pandele sunt grăitoare, nu te lasă indiferent, multe chiar tulburătoare.
Stimabile cititor, mai aveam pregătite, aici, lîngă tastatură, încă trei volume care (ca și cele de mai sus) merită mai mult decît o rapidă consemnare: Zolt‡n Rost‡s & Antonio Momoc, Activiștii mărunți (Istorii de viață), Ed. Curtea veche, Buc., 2007; Alex. Ștefănescu, Jurnal secret (noi dezvăluiri), Ed. Corint, Buc., 2007; Cristian Sandache, Literatura și propaganda în România lui Gheorghiu-Dej, Ed. Mica Valahie, Buc., 2006 – dar blînda tiranie a spațiului celor două coloane de care dispun mă obligă să le las pe altă dată.
P.S. Despre serbarea Unirii, aș spune că, popular, ea este prizată azi mai mult ca o agitație "folclorică" și o estradă politicianistă, decît ca un motiv real de emoție națională, pentru că amintirea unirii Moldovei cu Muntenia etc. e nulă în fața problemelor actuale de unire a cetățenilor români de etnie română cu cei de etnie țigănească sau cu cei de etnie maghiară/secuiască…
