Home Veto CE ACTIVITATI SE MAI DESFASOARA

CE ACTIVITATI SE MAI DESFASOARA

DISTRIBUIŢI

Primăriile dau milioane bune de euro pentru nişte viloaie din care vor să facă grădiniţe. Lipsesc vreo 10.000 de locuri pentru ăia mici, acolo nu vor încăpea nici 100, başca faptul că acele imobile au fost construite ca spaţii rezidenţiale, nu lăcaşuri de pruncuţi. Cu banii ăştia se făceau, spun specialiştii, vreo 10 grădiniţe. Memorabilă, în măreţia ei generoasă, mi s-a părut o replică a primarului general Videanu: -Liniştea acestor copilaşi care trebuie să-şi desfăşoare activitatea e mai importantă decît două milioane de euro-. Cine a fost fraierul care şi-a închipuit că ar fi pierit limba de lemn în 1990? Gîgîlicii care îşi desfăşoară activitatea pe coordonatele unei contemporaneităţi silenţioase îi vădesc flagrant naivitatea.

Dar nu numai ei. Un politician pesedist de vîrf, deunăzi, zicea că -noi o să moţionăm guvernul-. Parcă-i văd răspunzînd în cor, cu disciplină partinică, la întrebarea unui unchieş: -Ce faceţi voi acolo, măi băieţi? -Ce să facem, moşule? Iaca, moţionăm în neştire. Dacă unchieşul ar fi Ion Iliescu, le-ar replica: -Moţionaţi, copii, moţionaţi, că scroafa-i moartă-n popuşoi!

Unii moţionează, alţii îşi desfăşoară activitatea. Cine-şi mai desfăşoară activitatea în ţara asta? Mai întîi şi-ntîi (dăm Cezarului ce-i al Cezarului), infatigabilul preşedinte. După ce a constatat că ţiganca e împuţită, a ajuns, mai recent, la concluzia că armeanul e incompetent. Astfel că şi bunele moravuri şi etnologia au de cîştigat din contactul cu omul de la cîrma naţiei.

Şi preţurile îşi desfăşoară activitatea, am putea spune chiar că într-un ritm arzător, arzător rău de tot. Mofluzii s-ar putea întreba de ce dracu* nu-şi desfăşoară activitatea şi în jos, nu doar în sus. S-ar mai putea ei întreba şi de ce se scumpesc al naibii tocmai astea care ustură: pîine, ulei, legume, carne – şi nu se scumpesc, ştiu eu? clepşenderele. N-au decît să se întrebe. Clepşenderele rămîn la preţul vechi, pîinea va costa dublu.

O activitate deosebită desfăşoară sinucigaşii. O statistică dată recent publicităţii dezvăluie că anul trecut au murit mai mulţi oameni prin suicid decît în accidente de automobil. De bine ce-i este, românul ia un pumn de pastile, se aruncă de pe bloc, se spînzură, se îneacă, se aşează în faţa trenului, îşi taie venele. Nu contează. Preşedinţia, Guvernul şi Parlamentul îşi desfăşoară imperturbabil activitatea.

Ca să nu ne depopulăm chiar de tot, puştoaicele desfăşoară şi ele activitate intensă. O altă statistică vine şi spune că, într-un singur an, nu mai puţin de 29.000 de june între doisprezece şi optsprezece ani au născut. Meritul, desigur, nu e numai al lor, ci şi al şcolii, al televiziunilor, al părinţilor. Trăim într-o Românie trivial sexualizată, în care cuvîntul de ordine pare a fi nu să transformăm săbiile în pluguri, cum cerea o statuie mai de demult, ci să transformăm erosul în pură şi perpetuă copulaţie. Cînd vor fi pe toate drumurile bunici şi bunicuţe de 24-25 de ani, atunci să te ţii înţelepciune…

Nici CNSAS-ul nu pregetă în a-şi desfăşura febrila activitate. Într-o imensă ipocrizie de stat, în vremuri mult mai urîte moralmente decît cele dinainte, se face din -colaborarea cu Securitatea- o culpă în sine, indiferent dacă împricinatul a săvîrşit prin această colaborare vreo faptă rea sau nu. Alegerea Patriarhului a fost un nou prilej de trăncăneli necuviincioase şi insanităţi (să chemi un mitropolit de 86 de ani, un extraordinar erudit, la… -audieri-!). Intră cu grosolănie în spaţiul sacralităţii oameni fără niciun Dumnezeu, care habar n-au că această problemă îi priveşte cu adevărat doar pe credincioşii fervenţi, nu pe toţi funcţionarii fariseismului.

Închei aceste rînduri de joi cu tristeţea grea că a plecat dintre noi un om de o valoare deosebită, profesorul Ioan Mihăilescu, sociolog eminent, fost rector al Universităţii bucureştene, om delicat, cuminte şi harnic, cum rar întîlneşti. Fie-i uşoară ţărîna şi fie-i apreciată opera pe care o lasă.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.