A
Ambasador. Cu ceva timp în urmă, Excelența-sa dl Taubman, ambasadorul SUA la București, a criticat aspru, în cadrul unei întruniri a unui ONG, niște soluții date de Parlamentul României în privința unei legi referitoare la cercetarea eventualelor fraude comise de demnitari. Vreau să spun de la bun început că e foarte posibil ca dl Taubman să aibă, în fond, dreptate și parlamentarii să fi mers cam departe cu emascularea acelei legi. Cu toate acestea, demersul Excelenței-sale mă miră foarte (încă mă mai mir!), pînă în pragul indignării. Pentru că eu sunt obișnuit cu regulile diplomației "clasice". Un ambasador nu are a se pronunța decît despre chestiuni strict legate de relațiile bilaterale. Or, acea lege n-are nimic a face cu vreo problemă transoceanică. Dl Taubman s-a comportat ca un fel de "diriginte" al clasei numite România, ca un fel de co-președinte de la Cotroceni, ca un fel de "păstor" al turmei mioritice. Unde am ajunge dacă toți ambasadorii și-ar da cu presupusul despre ce face bine sau rău parlamentul unei țări?! Ambasadorul nostru de la Londra dă note Camerei Lorzilor? Ambasadorul Cehiei la Paris trage de urechi l'Assembl?à?¢e nationale? Ambasadorul Chinei mustră Bundestagul? N-am auzit. O fi vreo ierarhizare de care nu știm noi? Există ambasadori-tarabostes și ambasadori-comati? Ambasadori-ciumegi și ambasadori-amărășteni? Dincolo de întrebările retorice, vreau să spun simplu că mi se pare din cale-afară deranjant ca trimisul unei țări, oricare, să se poarte și să vorbească la București ca un supervizor, ca un controlor-de-calitate al vieții politice de aici.
B
Brad? M-am uitat stupefiat la tămbălăul monstruos produs zilele trecut în Piața Unirii. Cică s-ar fi pus acolo un brad. Care brad? N-am văzut niciun brad. E o hardughie triunghiulară, un con de fier cu fuste suprapuse și acoperit cu beculețe kitsch. O ordinară manipulare comercială, o trișerie cu un simbol. I s-a făcut o reclamă deșănțată săptămîni de zile, ceea ce a isterizat suflarea de gură-cască a Bucureștiului, care s-a bulucit să vază minunea. Cea mai mare fierătanie ascuțită din Evropa, cu luminițe și sclipici. Vai, țațo, ce frumos, ete cum arde toate! Ce s-a-ntîmplat acolo a fost rivuluție la toartă, din decembrie '89 nu s-a mai văzut așa ceva. Fiindcă s-a băgat curent în țuguiul de fier, Capitala a fost paralizată, n-a mai putut trece nicio mașină, nici Poliție, nici Salvare, nimic. Metroul a fost și el sufocat. Dar organizatorii sunt bine-mersi.
C
Carte. Îmi pare rău că, luat cu altele, n-am scris nimic aici de bucuria cărții de la Romexpo. Fie și după spartul Tîrgului, mă simt ca și obligat să consemnez plăcerea grozavă pe care mi-a procurat-o un volum lansat acolo. E vorba de cartea lui Gheorghe Parusi, Cronologia Bucureștilor (20.IX.1459-31.XII.1989 – Zilele, faptele, oamenii Capitalei de-a lungul a 530 de ani), de 896 de pagini cu literă mică. E așa de deștept făcută, atît de pitorească, atît de plină de informație memorabilă și surprinzătoare, încît bate multe alte istorii savante și dă o imagine arhi-relevantă și de o delicioasă concretețe cotidiană a devenirii României, văzută din miezul ei.
D
Democrat-liberal. Demult n-am pomenit ceva mai caraghios în politica românească decît această nuntă de partide. PD+PLD=PDL. Cu doar o zi-două în urmă, vîrfurile bocăneau și stolojăneau că ei nu, că dezvoltare, că separat, că doar colaborare, că identitate, li-li-li, la-la-la. Și, deodată, pac, Gioconda se mărită. E clar că a sunat Telefonul. Habar n-avea talpa ce hotărîse creștetul. Am văzut situația super-comică, în chiar seara fatidică, a unor parlamentari invitați la o televiziune și care aflau atunci, de la moderator, că partidul lor se contopește cu ăilalți. Atenție: parlamentari, băieți de băieți… grup politic… leptop… consilier… șofer… crema țării…, nu membri de rînd din Belciugatele! Nu i-a-ntrebat nimeni: bă, voi vreți cu ăia? Care-i pentru?, care-i pentru?, nicio abținere, mulțumesc, liber! Nu s-a gîndit nimeni ce hram doctrinar poartă stolobocul rezultat: pui 29 de părți populare și 8 părți liberale, amesteci bine cu sceptrul prezidențial și servești cu garnitură de vorbe împănate. Mănîncă cineva frișca asta cu muștar?
