Participarea de 26% arată orbitor că referendumul a fost o aiureală de ambiție, cu mulți bani aruncați degeaba și cu efectul nefast de a deturna atenția de la alegerile pentru Parlamentul European. Iată ce scriam despre referendum în februarie acest an:
Propunerea președintelui e un fonfleu și o manevră de disperare, fără niciun rost. "Votul uninominal" (fetișizat și necunoscut, în fond) e foarte "popular", sunt convins că un sondaj de opinie dă 80-85 la sută DA. Deci nu e nevoie de niciun referendum. Referendum se face cînd opțiunile sunt foarte pe muchie împărțite și efectiv nu poți ști care e majoritatea. Dar aici, referendumul, cu cheltuială enormă, ar deschide o ușă deschisă. Iar ceea ce nu spune președintele, dar trebuie spus populației, e că votul uninominal nu aduce o mai mare dependență a alesului de alegător (asta e iluzia care se cultivă, din ignoranță). O dată intrat, alesul tot patru ani stă, chiar dacă dezamăgește crunt (în unele sisteme de vot exista posibilitatea revocării, nu la noi). (http://www.pruteanu.ro/8forum/afisaref.php?id=69824 și Curentul din 19.II.2007).
Nu cred că "scorurile" partidelor reflectă fidel opțiunile pentru Parlamentul României. Ele reflectă doar proporțiile partinice ale celor preocupați de "Europa" și de chestiuni tehnico-politice. Miza acestui scrutin a fost percepută drept ceva neinteresant, fără legătură cu viața imediată.
Scandaloasă mi se pare reprezentarea în Parlamentul European a UDMR (și, cifric, suspectă). Niciun naționalist român, în schimb… trei naționaliști cetățeni români de etnie maghiară, visători la federalizarea României, dintre care doi extremiști sadea: Tškes și Sogor și un extremist-soft (Frunda; cred că cititorul nu a uitat declarația acestuia împotriva statului unitar român și cea în care afirma că d-lui nu reprezintă România la Consiliul Europei; lăsăm deoparte acțiunile d-sale în favoarea unui criminal de război, Vass Albert, ucigaș de români și evrei).
Să privim puțin la numitul Sogor Csaba, care se va afla la Bruxelles și Strasbourg în numele României, nu al Ungariei. Trimitem acolo un om care a declarat textual că va pleda pentru "recunoașterea limbii maghiare ca a doua limbă oficială în România". Țelurile îi sunt nu doar lingvistice, ci direct teritoriale. Printre sloganele sale, cel de vîrf este: "Să dobîndim pămîntul pierdut!" Pentru așa ceva, în mod normal, în România ar trebui să se facă pușcărie. Noi îl trimitem să ne reprezinte în Europa. Pe un om care, în fond, își bate joc de România. Iată ce spuneam despre d-lui, în Senat, în 3 decembrie 2001: "Ce ați zice dumneavoastră dacă la nuntă ar veni cineva și, în plină petrecere și în plină voioșie, ar striga ca un smintit că el s-a culcat cu mireasa? Ce ați spune dumneavoastră dacă, atunci cînd îți serbezi ziua de naștere, ar veni cineva, îmbrăcat frumos (senator, deh!) și totuși ți-ar pune în ciorbă un șoarece mort?
Cam așa a făcut unul dintre noi, un fel de coleg al nostru, am uitat cum îl cheamă, un, mă rog, senator, care a găsit de cuviință că în preajma Zilei Naționale a întregii Românii, a tuturor cetățenilor români, să vină cu brasardă neagră pe braț și să spună că, pentru el și pentru unii de-ai lui, aceasta ar fi o nenorocire, o zi de doliu. Ziua Națională a țării care l-a făcut senator, care l-a ridicat la acest înalt rang, care i-a dat 14.000.000 de lei pe lună, mașină la scară, onoruri cum nu a avut neam de neamul lui, Ziua Națională a acestei țări a găsit el de cuviință să o spurce. (…) Mă întreb: pe cine reprezintă, de fapt, senatorul acela, al cărui nume l-am uitat, cu instigările lui? (…) Îl cunosc, este coleg de comisie cu mine, nu este o figură proeminentă și nici nu dă semne că va fi vreodată, și, v-o spun cu franchețe, la limita graiului academic: dacă nu ar fi cetățean român, s-ar fi putut spune că e un lumpen, un declasat; dacă nu ar fi preot, s-ar fi putut spune că e un huligan; dacă nu ar fi senator român, s-ar fi putut spune că e un nesimțit și nimic mai mult. Dar este! (…) Ziceam că junele acela nu reprezintă pe nimeni, decît poate pe descreierații care sunt în multe zone, pe cei care vor cu tot dinadinsul să provoace, din nou, un Tîrgu-Mureș-1990 și care ar vibra de plăcere dacă la colțuri de stradă ar fi români și unguri cu ciomege în mînă.
Mie, doamnelor și domnilor, vreau să vă spun, în încheierea acestui cuvînt, că îmi e jenă că sunt coleg cu un individ atît de slab de înger și de minte și nu cred că sunt singurul ins care nu ar fi chiar deranjat dacă Parchetul ar face o, să zic așa, punere în paralel: într-o coloană, acea grobiană atitudine, acele vorbe nesăbuite, și în cealaltă coloană articolele 12 și 30 din Constituția României, precum și articolul 60 din Codul Penal. Pentru că, chiar dacă reprezintă o poziție singulară (…), ca simplu individ care și-a dat în petic, care a săvîrșit o grosolănie gravă la adresa a ceva sfînt, eu cred că o sancțiune nu ar fi ceva cu totul deplasat. Sigur că nu mă gîndesc la tăierea capului.
Acestea fiind zise (…), pe colegul respectiv, al cărui nume l-am uitat, îl asigur de sincerul și caldul meu dispreț".
