NOTA. Ieri, înainte ca bomba cu găinaţ să explodeze, am predat redacţiei textul despre cîteva idei politice de actualitate ale lui Eminescu, pentru că nu voiam să las neobservat 15 ianuarie. Prezentul mă obligă la această revenire şi completare.
La ce comedie ieftină şi murdară asistăm! Ţîşneşte şeful statului în faţa presei, cu un aer congestionat şi cu un cartonaş în mînă, pe care-l flutură, dar nu-l citeşte, şi turuie mînios o tiradă de înfierare.
Să recapitulăm. Acum vreo doi ani, prietenul inculpatului Patriciu, dl Tăriceanu, prim-ministru, îi trimite preşedintelui României un memoriu al cercetatului, însoţit de un bileţel în stil familiar, cu o delicată sugestie de intervenţie: -Dacă ai ocazia să vorbeşti la Parchet despre subiect?- Oricît ar suci-o analiştii, fanii, giugiuliştii, subalternii şi alţi băgători de seamă, e limpede ca bună-ziua că Tăriceanu nu-i cerea lui Băsescu să vorbească la Parchet ca să-l înfunde pe Patriciu. În acelaşi timp, e la fel de clar că firea celui poreclit Moliceanu şi-a spus cuvîntul în redactarea misivei, în care propoziţia principală, cea reprodusă mai sus, exală un tandru parfum de prudenţă şi manieră pîş-pîş. Vorbesc în acest sens introducerea blajin-condiţională prin -dacă-, invocarea -ocaziei- (-Nu îndrăznesc să-ţi cer să-i cauţi în mod special, dar poate, din întîmplare, cînd ai drum pe-acolo…-), precum şi bizarul semn al întrebării, care traduce gîndul subconştient -Oare aş putea spera că… Stai, nu înjura, am întrebat şi eu, n-am dat cu parul!-
Astea sunt faptele. Acum, din două, una:
1. Ori ceea ce cuprinde acel bilet e îngrozitor – şi atunci e inadmisibil că primul om din stat a tăcut complice doi ani. Chiar dacă-i credem pompoasa scuză, că n-a vrut să pericliteze, vezi d-ta, aderarea României la UE, tot nu ţine. Aderarea s-a produs la 1 ianuarie, pe 4 ianuarie era zi de lucru, preşedintele putea ieşi vituperant cu cartonaşul ca să dea în vileag mîrşăvia. N-a ieşit. Mai mult decît atît. Nici după ce a fost evocat de voluptuoasa doamnă blondă, preşedintele tot nu şi-a amintit că deţine un bilet oribil, sinistru şi odios (-Da, a fost ceva, dar nu-mi amintesc exact ce…- etc.). Cum vine asta?! Ai un -document- care dezvăluie ce canalie e prim-ministrul propunător de parteneriate jegoase, document care, prin însemnătatea lui, poate bloca istoricul proces de intrare în Europa – şi tu, nu numai că nu-l trimiţi imediat Parchetului, dar şi uiţi complet despre ce e vorba?!
2. Ori ceea ce cuprinde biletul e doar mărunt şi jenant, şi atunci tot tărăboiul şi peroraţia catilinară desfăşurate de preşedinte sunt teatru de prost-gust, turnătorie fără obiect, răfuială disperată. Pledează în această direcţie detalii precum faptul că a) biletul a stat liniştit doi anişori în vreun sertar (nu în arhivă, fiindcă nu are niciun semn de înregistrare) pîna ce, într-o bună seară, din seninul cerului de ianuarie, cosiţele aurii şi-au amintit de el; b) preşedintele nu a dat citire textului în faţa presei, deci nu prea miza pe efectul lui zguduitor; c) a admis că e ceva -ambiguu- acolo; d) a afirmat că nu va cere demisia premierului. Pas de mai întelege ceva. Preşedintele îl dă în gît pe şeful guvernului că face tentative mafiote, dar nu-şi pune problema că n-ar mai putea conlucra cu un asemenea om decăzut în ultimul hal. Adică: -eu v-am zis că e lichea… doar aşa, ca să ştiţi, ca chestie, da* nu-i bai, mergem înainte, asta-i viaţa…-
Ce simt eu, ca simplu privitor la această mascaradă în noroi? Un damf copleşitor de neseriozitate şi josnicie. De politică făcută cu mijloace infecte. De energii consumate pe prostii, ţara arde şi babele se păruiesc. De confruntare între găşti (grupuri de interese, oligarhii) de euromilionari, străine de viaţa naţiei de jos. De tandem imposibil la cîrma României (ambii ies prost din această cloacă). Pensiile tot atîta vor rămîne, dar porcăria asta va genera noi vînzoleli politice sterile şi ahtiaţii de scandal vor avea ce înfuleca.
