Am citit două cărţi recente, remarcabile, ale lui Daniel Cristea-Enache (Un om din est, Ed. Curtea veche, Buc., 2006, 352 pp.; Convorbiri cu Octavian Paler, Ed. Corint, Buc., 2007, 336 pp.), am citit o carte foarte agreabilă a Ioanei Parvulescu despre Caragiale (În ţara Miticilor – De şapte ori Caragiale, Ed. Humanitas, Buc., 2007, 136 pp.), dar pot eu să scriu despre ele cînd afară e aşa un vuiet? Cum să vă povestesc eu despre monografia consacrată lui I.D. Sîrbu, cînd procuratura cere nici mai mult nici mai puţin decît urmărirea penală a ministrului Justiţiei? E palpitant. Parcă-l şi vezi pe junele cu ochelari ieşind încătuşat din Sediul Nucleal al Dreptăţii, prin desişul de microfoane. Acesta dezvăluise nişte nereguli oripilante ale procuraturii (mă rog, ale uneia din ele). Aşa?! Ei, las*că ţi-arătăm noi ţie, băieţaş. Şi, pac, dosarul. Iar eu să vin cu laude despre foarte documentata biografie (jumătate din carte) a autorului Jurnalului unui jurnalist fără jurnal? Despre cîte a pătimit cel care a fost modelul lui Petrini din Cel mai iubit dintre pămînteni a lui Marin Preda? Păi n-aş fi deplasat, nu m-aţi huidui că mă pitesc în turnul de fildeş? Mde. Nu ne pasă acum că Petrini e I.D. Sîrbu, ne pasă că PNA sau DNA sau PD-NA e Băsescu. Şi ce dacă Daniel Cristea-Enache analizează foarte pertinent, fără emfază şi fără supraevaluări, opera lui I.D. Sîrbu? Îl poate împiedica asta pe Cel mai reales dintre politicieni să dea cu biloiul Parchetului în miniştri-popici? Nicidecum. Carthaginem essse delendam – Cartagina trebuie distrusă. Cartagina Cotrocenilor e guvernul Tăriceanu. Nu poate fi buşit dintr-un foc? Îl demolăm pe bucăţi, ca blocul din Zalău.
Spectacolul e măreţ. Nu e ca discreţia elegantă, dar niciodată flască, obedientă, a lui Daniel Cristea-Enache, în dialogurile pătrunzătoare (şi… monologurile) cu Octavian Paler. Dacă regretatul scriitor ar mai fi trăit şi ar fi apucat acest senzaţional episod al epopeii de mahala Preşedinte contra Restul Lumii, vă daţi seama ce ar fi fost seara la Antena 3, ce zdrobeală, ce forfecare, ce chisăliţă! N-ar fi uitat -bătrînul reacţionar- (cum îi plăcea să-şi spună) nici precedentul cu Theodor Atanasiu, alt ministru izbit cu berbecele DNA mînuit de şeful statului. Poate că neobişnuita situaţie a… Justiţiei date în judecată i-ar fi stimulat vehemenţa şi ar fi desfăşurat, el, un rechizitoriu la adresa acestei supreme instituţii, ajunsă o prostituată a politicului. Dar n-a mai apucat. Cu interlocutorul său, prezent sau absent, Octavian Paler vorbeşte despre dezgusturile sale (-niciodată n-am bănuit că libertatea poate arăta atît de urît, chiar dezgustător, cum arată azi, că democraţia poate fi o farsă şi că voi considera hidos capitalismul în variantă dîmboviţeană. ş…ţ La ora aceasta, într-o ţară cu peste nouă milioane de săraci şi cu un milion şi jumătate de oameni care trăiesc în sărăcie extremă, puţini mai cred că pot exista averi oneste, care nu sunt putrede-, pp. 58, 59), despre devenirile sale (-cîţiva ani m-am comportat ca <om de dreapta>, pentru a recunoaşte, mai tîrziu, că am sensibilităţi <de stînga>-, p. 286), şi, retrospectiv şi prospectiv, despre ce face omul sub vremi şi ce fac vremurile din om.
De exemplu, vremurile astea, urît mirositoare, de sub nasul nostru. Cînd vedeţi infecta telenovelă Viaţa între D.A. şi N.U.P., nu vă vine să vă luaţi lumea în cap, cum i-a venit lui Caragiale? De bine o fi ales el (prevestindu-l pe Goga: …să ne mutăm în altă ţară!) să se auto-exileze în Germania, la Berlin, deşi în Romania sa era un capitalism chiar mai cuminte decît cel de azi? Ioana Parvulescu consacră un capitol (-Ce caută Grecu* în Germania?-) acestei chestiuni. Fără să-i pese de Chiuari şi Morari, dar parcă vizîndu-i involuntar, autoarea dezvoltă într-un alt capitol – esenţial – relaţia Conului Iancu cu comedia (obligatoriu cu accent pe -e-). Nu mai puţin definitorii pentru viziunea lui Caragiale, dar şi pentru lumea romanească de ieri şi de acum sunt observaţiile Ioanei Parvulescu despre moft şi moftangii. Ies iar din carte şi mă uit pe fereastră sau pe sticla televizorului: ia uitaţi-i pe marii moftangii cum moţionează, cum perorează, cum P.R.-izează, cum privatizează, cum abuzează, cum raportează, cum fraudează, cum voiajează, cum devalizează… în faţa colcăielii lor atotcuprinzătoare, mai am eu glas să elogiez fineţea distincţiilor Ioanei Parvulescu dintre tatăl-diurn şi fiul-nocturn (Mateiu) sau pertinenţa aserţiunilor referitoare la lumea-gazetă în care trăia scriitorul? Ei, uite că mai am.
