De fapt, totul a început de la o turnătorie joasă. Băsescu şi-a denunţat camaradul, companionul de drum, partenerul direct, că e corupt, că face -trafic de influenţă-.
Admitem că în acel bileţel se află o timidă insinuare a unei vagi sugestii de intervenţie la Parchet, şi nu neapărat în sensul unei protecţii. Un om normal, fie şi super-moral, ar fi pus mîna pe telefon, l-ar fi sunat pe Tăriceanu şi i-ar fi spus: – Căline, ce vrei tu cu biletul ăla? – Ei, nu ştiu, doar dacă ţi se pare că… – Uite cum stă treaba: eu sunt incoruptibil. Nu interveni pentru nimeni şi nimic, că nu ţine.
Şi basta, biletul ajungea la coş, aici s-ar fi oprit totul.
N-a fost aşa. Cartonaşul e păstrat. Trec doi ani. Altcineva face -dezvăluirea-. Mai întîi, Băsescu (luat prin surprindere?) nici nu-şi aminteşte exact despre ce e vorba (-a fost ceva, da, dar n-am arhiva în cap…-). Apoi, după cinci zile, găseşte -corpul delict- şi purcede la delaţiune: – Ia uitaţi-vă ce bilet josnic mi-a trimis!
E ceva ce nu se face. Ştiţi cum e asta? Un soţ de mahala, fiindcă nevasta a venit tîrziu acasă, se face foc, scotoceşte prin sertare, găseşte nişte poze cu doamna în pielea goală sau chiar în alte ipostaze şi… pac!, a doua zi le dă la gazete, -ca s-o înveţe minte-! (Veţi spune că aici nu e vorba de soţ şi soţie – şi vă voi răspunde că nu e o exagerare, pentru că în România de azi, preşedinte şi prim-ministru trebuie să formeze un cuplu, un tandem, fireşte, nu în sens sentimental, ci în cel al funcţionalităţii).
Ceea ce face ca murdăria să fie şi bizară e că această pîră e… gratuită, nu urmăreşte decît ponegrirea adversarului, fără vreo consecinţă juridică, instituţională. Deşi apreciază fapta lui Tăriceanu ca demnă de oprobriu, Băsescu nu-şi pune problema că nu mai poate conlucra cu un asemenea prim-ministru. L-a -dat în gît- doar aşa, ca să-i ardă o scatoalcă. Pentru că, altminteri, dacă era ceva serios, nici nu se adresa presei, ci direct Procuraturii şi Parlamentului.
Ei bine, însuşi faptul că trebuie să ne ocupăm de asemenea meschinării sulfuroase îi descalifică pe cei doi protagonişti, cu precădere pe preşedinte, ca iniţiator. Cu totul alta e misia lor, cu totul alta e -fişa postului- fiecăruia. Dacă am avea nivelul de trai al Elveţiei, am suporta poate mai uşor această tăvăleală prin clisă. Dar la halul în care se află România-de-jos, ceea ce se întîmplă frizează iresponsabilitatea.
Îmi vine în minte o altă comparaţie simplă, dar perfect adecvată. Să zicem că mergem cu un autobus care are doi şoferi, un şofer şi un co-pilot. Ceea ce aşteptăm de la ei e ca autobusul să vină la timp, să plece lin, fără să cazi pe spate, să frîneze elegant, nu brutal, să oprească în toate staţiile şi să zăbovească atît cît e nevoie ş.a.m.d. Puţin ne pasă că şoferii sunt blonzi sau bruneţi, catolici sau musulmani. Or, autobusul nostru hîrbuit merge sacadat şi hurducat, bezmetic şi hucimarginea, pentru că cei doi şoferi se scuipă, îşi dau palme şi pumni în cap, se acuză reciproc de fărădelegi nenumărate, ochiul fiecăruia e mai mult la zonele vulnerabile ale ăluilalt, decît la drum.
Iar cînd e vorba să se facă ceva spre a-l aduce la ordine pe scandalagiu, sar intelectualii autobazei şi alţi analişti de pe punte, că vai, că oh, că aoleu, că Parlamentul e rău, că e din cauza anticomunismului, că e din cauza Securităţii, că pasagerii-s mafioţi, d-aia vor linişte, că fără nea Cipilică se duce dracului giudeţul, că el e Emerson Fittipaldi şi Nicki Lauda cel Viteaz! Şi ce dacă i-a zis franţuzului că -a venit să-şi ia tainul- (adică porţia de şpagă – de parcă n-ar exista conturi bancare şi, la acel nivel, şpaga s-ar da numai în sacoşe de plastic cu bancnote de 10 euro, de şi-a umplut omul portbagajul cu atîta bănet)! Şi ce dacă le-a dat una peste bot ruşilor, că -Marea Neagră e lac rusesc-?! Bine le-a făcut, să-l fi prins pe Putin şi să-i lipească şi vreo două palme! Şi ce dacă le-a zis magistraţilor cine trebuie să le iasă şef? Păi să-i lase-n beznă?! Să bîjbîie băieţii căutînd linia justă? Şi ce dacă a uitat de ăia din Irak? Şi ce dac-o ţine numa-ntr-o harţă cu premierul? Şi ce dacă ambasadorul din Italia sare din oală şi dă, cu tupeu de neam prost, lecţii guvernului de la Roma? Şi ce dacă n-au pensionarii ce mînca? Şi ce dacă în învăţămînt e marasm? Şi ce dacă în spitale e prăpad? La Golden Blitz e bine.
